Președintele Consiliului Județean Cluj consideră că, poziția a 13-a, ocupată de europarlamentarul Daniel Buda, pe prima listă, neoficială și, probabil, supusă schimbărilor, cu candidații alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, nu este în concordanță cu performanțele organizației PNL Cluj.
Anul 2024 este unul crucial pentru România din punct de vedere politic. Este pentru prima dată când vor fi organizate toate cele 4 rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare, dar și cele pentru desemnarea președintelui țării.
Stadionul Cluj Arena a atras în 2023 cei mai mulți bani din exploatare, dintre toate stadioanele publice din România. Totuși, autoritățile clujene își doresc și mai mult pentru stadionul din Parcul Central.
Bugetul general al județului Cluj pe anul 2024 este de aproximativ 1,5 miliarde de lei (305 milioane euro) și este mai mare decât cel de anul trecut cu aproape 80 de mil. de lei.
Liberalii au decis vineri, în ședința de la Sinaia, să meargă singuri la alegerile din 2024 și nu într-o alianță cu PSD așa cum inițial se vehicula. Cu un vot unanim, PNL a ales varianta candidaturii pe liste proprii în alegerile de anul viitor.
Liderul forului administrativ județean clujean susține că orice vot dat celor de la AUR la alegerile de anul viitor va fi un vot irosit deoarece nimeni nu va face alianță cu un partid extremist.
Președintele Consiliului Județean Cluj spune că nu s-a hotărât încă ce va face anul viitor atunci când sunt programate cele 4 rânduri de alegeri.
Președintele Consiliului Județean Cluj a relatat că a primit propunerea de a fi numit în Guvern într-o funcție de ministru, dar a refuzat, motivând că, atât timp cât este ales și votat de către oameni, nu este interesat de o funcție numită.
Cele două mari proiecte de sănătate ale Clujului își așteaptă finanțarea pentru a putea fi demarate lucrările de construire. Din păcate, banii încă nu vin, iar proiectele stagnează.