Au fost asfaltate două sectoare ale unui drum judeţean spre zona montană a Clujului FOTO

Au fost asfaltate două sectoare ale unui drum judeţean spre zona montană a Clujului FOTO
Lucrările de investiţii au constat în aşternere de covor asfaltic în două straturi - binder şi strat de uzură, inserţie de material geocompozit antifisură între cele două straturi de asfalt şi acostamente.

 

Consiliul Judeţean Cluj anunţă încheierea unei noi etape a procesului de reabilitare şi modernizare integrală a drumului judeţean DJ 108C Mărgău - Scrind Frăsinet - Răchiţele, respectiv finalizarea lucrărilor de asfaltare a două tronsoane de drum, de la kilometrul 47+000 până la kilometrul 52+100 şi de la kilometrul 57+255 până la kilometrul 59+000.

„Reabilitarea acestui drum judeţean are o importanţă strategică întrucât va facilita accesul spre zona turistică Răchiţele - Prislop - Ic Ponor cunoscută pentru frumuseţea şi unicitatea sa, pentru numeroasele atracţii din Parcul Natural Apuseni, Cascada „Vălul Miresei" din Răchiţele, reţeaua de peşteri şi numeroasele rezervaţii naturale, obiective care, cu siguranţă, vor putea fi puse astfel în valoare la un nivel superior" a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 

Comenteaza