Traficul s-a împotmolit, vineri după-amiază, în zona Pieței Cipariu din Cluj-Napoca, unde o echipă de muncitori a săpat o groapă în mijlocul străzii pentru a repara o conductă spartă.
Sergentul major Roberto Berci, pompier militar în cadrul Detașamentului Dej al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și membru al ansamblului "Someșana", a pierdut bătălia cu o boală necruțătoare. Vestea i-a șocat pe colegi, dar și pe prieteni.
Cu 32 de decese premature la 100.000 de locuitori, în fiecare vară (aproximativ 100, raportat la populația orașului), Cluj-Napoca se află pe primul loc între cele 93 de orașe europene cuprinse într-un studiu care a analizat efectul lipsei copacilor din zonele urbane.
Un tânăr a fost surprins de camerele de supraveghere cum forțează intrarea într-un bloc de pe strada Fabricii, coboară în parcarea subterană, iar după o oră iese cu "prada"
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona unui lac din București.
Un proiect de lege prevede ca femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la cinci ani să aibă prioritate la casierii şi la ghişee, dar şi locuri de parcare rezervate.
O femeie care călătorea cu trenul de la Mediaș la Cluj-Napoca a anunțat oamenii de ordine din gară că a găsit o borsetă cu acte și 20.000 lei.
Începând de astăzi, 1 februarie, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online. Eliberarea documentului este gratuită.
Aproape un sfert din oamenii județului Cluj au absolvit studii superioare, iar 10% din populația de aici este divorțată.
Recomandări: