CNAS anunță că angajează IT-iști. Ce salarii se oferă și care sunt cerințele

CNAS anunță că angajează IT-iști. Ce salarii se oferă și care sunt cerințele

CNAS recrutează specialiști IT pentru dezvoltarea unor proiecte informatice.

CNAS angajează trei IT-işti pe perioadă determinată: un expert hardware și virtualizare, un expert baze de date și un expert dezvoltare și operare (DevOps).

Cei trei candidaţi care vor fi selectaţi pentru aceste posturi vor fi angajați pe perioadă determinată, respectiv pe durata dezvoltării proiectelor informatice pentru care se selectează acești specialiști, scrie Economica.

Pentru a ocupa unul dintre posturile scoase la concurs, candidații trebuie să fie absolvenți de învățământ superior (nivel licență, master) cu specializarea IT, să aibă minimum doi ani de experiență profesională atestată în domeniul studiilor și să fi participat în cadrul unei echipe la implementarea unui sistem informatic complex, care a presupus integrarea hardware/software/baze de date.

Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii brute lunare de cel mult 37835 de lei, ceea ce înseamnă 22.000 de lei net.

Persoanele interesate își pot depune dosarul de înscriere la concurs până la data de 16 aprilie 2024, ora 17:00 la sediul CNAS, urmând ca proba scrisă a concursului se fie susținută în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, tot la sediul CNAS - detalii, AICI.

 

Comenteaza