Un nou Derby al Clujului, același deznodământ. Universitatea a câștigat în fața CFR-ului și în Cupă
- Scris de Ionuţ Grindean
- 28 Oct 2026, 23:29
- Sport
- Ascultă știrea
Duelul dintre cele două rivale din Cluj-Napoca s-a încheiat cu succesul "studenților" în fața "feroviarilor", scor 3-1.
Deși tribunele nu au fost atât de pline pe cât ar fi de așteptat la un Derby, primele 15 minute le-au aparținut celor două galerii, care s-au duelat de la distanță. După show-ul fanilor, atenția s-a mutat pe teren, unde Lefter s-a opus în fața lui Biliboc, în situație de 1 la 1. Jocul s-a mutat imediat la cealaltă poartă, unde Ștefănescu a ajuns în poziție ideală și l-a lobat pe Vâlceanu (20).
Universitatea a rămas în controlul partidei, însă gazdele au avut șansa egalării, prin Kresic, a cărui lovitură de cap a trecut puțin pe lângă stâlpul porții (27). Totuși, golul avea să vină tot în poarta "feroviarilor". Macalou a fost faultat în careu, iar după consultarea reluărilor VAR, centralul a dictat penalty. Lukic a transformat fără emoții și a majorat diferența (32).
"Studenții" au mai redus din turație pe final de repriză, iar o eroare a lui Macalou avea să îi coste. Ivorianul a decis să înceapă o serie de driblinguri în propriul careu, mingea l-a lovit în mână, iar după o nouă vizita la monitorul VAR, arbitrul a dictat o nouă lovitură de pedeapsă. Buș și-a asumat responsabilitatea și a stabilit scorul pauzei în Gruia, 1-2.
După revenirea de la vestiare, CFR Cluj a încercat un pressing agresiv, care i-a lăsat fără soluții pe "studenți". Trupa lui Cristiano Bergodi a apelat în multe momente la mingi lungi, fără adresă. În schimb, "feroviarii" nu au reușit să profite de nivelul mai bun pe care l-au arătat și nu au pus în pericol poarta lui Lefter. Momentul de tensiune maximă a venit după jumătatea reprizei, când Marius Șumudică, la auzul unor scandări xenofobe, a vrut să își scoată echipa de pe teren.
Partida a fost întreruptă timp de câteva minute, iar la revenire Lukic a ajuns într-o situație favorabilă și a refăcut diferența de două goluri (76). Speranțele gazdelor s-au pierdut definitiv după acel moment, în timp ce oaspeții au așteptat cu nerăbdare fluierul final. Astfel, Universitatea s-a impus din nou în fața CFR-ului, cu același scor ca în Superligă, 3-1.











