Soluţie inedită de extindere a Parcului Industrial Tetarom I

Soluţie inedită de extindere a Parcului Industrial Tetarom I
Autorităţile judeţene au vorbit miercuri despre stadiul proiectelor parcurilor industriale din Cluj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat miercuri că forul judeţean a reuşit să stabilizeze temporar versantul din zona Parcului Industrial Tetarom I, afectat de alunecări de teren.

Tişe spune că astfel, în această toamnă va fi gata şi drumul de acces spre cele patru noi clădiri construite în proiectul de extindere a Tetarom I, care sunt finalizate şi ele şi care vor fi predate societăţii care administrează parcul industrial, pentru a fi ocupate de firme interesate să funcţioneze aici.

Şeful judeţului afirmă că deja există cereri peste capacitatea acestor imobile, din partea firmelor care doresc să activeze în noile clădiri din Tetarom I.

Alin Tişe a explicat că Universitatea Tehnică din Cluj gândeşte un proiect mai amplu pentru contracararea alunecărilor de teren din zonă, care afectează o suprafaţă mult mai mare decât spaţiul Tetarom, înspre Muzeul Etnografic şi Pădurea Hoia.

Potrivit lui Tişe, soluţia tehnică pentru stabilizarea întregii suprafeţe ar fi introducerea unor piloni în pământ acoperiţi cu platforme betonate. Intenţia autorităţilor judeţene este ca aceste platforme betonate să fie folosite ca fundaţii pentru alte clădiri, care ar urma să fie încorporate într-un proiect mai amplu de extindere a Parcului Industrial Tetarom I.

Şeful administraţiei judeţene a mai informat că a fost deblocat şi proiectul Tetarom IV din Feleac, prin obţinerea Avizului de Mediu. Reamintim că autorităţile judeţene au renunţat la finanţarea europeană pentru acest proiect, din cauza întârzierilor mari în implementarea lui şi au decis să-l facă mai mic şi să-l finanţeze din banii judeţului. Astfel, aici se construieşte o hală pentru producţie, aflată într-un stadiu avansat şi mai trebuie finalizate racordarea la reţeaua electrică şi drumul de acces.

Valoarea totală a execuției lucrărilor, conform contractului încheiat la data de 14.10.2014, este de 36.355.757, 95 lei, executanţii fiind SC ACI Cluj SA, SC Electromontaj SA, SC Nordconforest SA, SC Erbi Prodcom SRL iar termenul de realizarea este de 44 de luni.

Restul suprafeţei de teren care a rămas disponibilă după redimensionarea Parcului Industrial Tetarom IV va fi pusă la dispoziţia altor investitori de către societatea Tetarom SA.

Autorităţile judeţene au precizat că în acelaşi timp continuă demersurile pentru edificarea Parcului Industrial Tetarom V, lângă Câmpia Turzii. Primarul comunei Luna a reconfirmat disponibilitatea de a pune la dispoziţie terenul pentru parc. Au fost deja demarate studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, ridicările topo, precum şi alte proceduri necesare pentru proiect. În ceea ce priveşte atât durata de realizare şi costurile pe care execuţia le va presupune, se preconizează că acestea vor fi semnificativ mai mici comparativ cu alte parcuri industriale, în condiţiile în care terenul avut în vedere este unul plat, cu acces foarte facil şi cu utilităţi în imediata apropiere, mai arată reprezentanţii CJ Cluj.

 

 

Comenteaza