Video Decizia liderilor PSD și PNL pentru primăria Capitalei, o greșeală în viziunea lui Alin Tișe: „Afectează partidul la nivelul întregii țări”

Decizia liderilor PSD și PNL pentru primăria Capitalei, o greșeală în viziunea lui Alin Tișe: „Afectează partidul la nivelul întregii țări”
| Foto: Facebook.com/AlinTise

Liderul Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care este și vicepreședinte al PNL, este de părere că cea mai bună șansă pentru câștigarea primăriei București era un candidat comun al alianței PSD-PNL.

Coaliția de guvernare se clatină vizibil. După o ședință care a durat peste 14 ore, liderii PSD și PNL au decis să renunțe la candidatura medicului Cătălin Cârstoiu la Primăria București și să meargă cu candidați separați, Gabriela Firea și Sebastian Burduja. Decizia ar putea schimba scena politică și ar putea duce chiar la o ruptură a coaliției.

Președintele Consiliului Județean Cluj a vorbit, la ZIUA LIVE, despre subiectul care a ținut prima pagină a agendei politice din România în ultimele zile.

Din păcate, construcția gândită la București s-a dovedit nefericită. Nu este bine deloc că se întâmplă asta. Din punct de vedere politic, ambele partide vor avea de suferit. Este regretabil că la nivelul unui oraș de 2 milioane de locuitori cele două partide nu găsesc o persoană potrivită care să candideze pentru această funcție. În mod clar oamenii din București vor fi nemulțumiți de fâstâceala de care au dat dovadă cele două partide. Totuși, analiza făcută a dus la concluzia că persoana desemnată nu are șanse să câștige primăria.

Această bâlbâială în desemnarea candidaților și lipsa de coerență de la nivelul conducerii centrale au afectat în mod negativ partidul la nivelul întregii țări. Nu este prima dată când se întâmpla asta. Pe de altă parte sunt oameni care spun că este foarte bine că nu se merge împreună și că fiecare partid merge cu propriul candidat. În opinia mea, este o greșeală că nu s-a mers pe o variantă comună. Un candidat bun ar fi câștigat Bucureștiul.

Așa, în momentul de față, nu sunt analist politic, dar probabil că cei doi candidați ai PSD și PNL (Gabriela Firea și Sebastian Burduja – n .red.) luați individual se clasează după cei doi candidați deja lansați în cursă (Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone – n.red.). Va fi foarte dificil să câștige Bucureștiul. Atâta timp cât nu există colaborare și cele două partide nu au ajuns la concluzia că politica este un sport de echipă, asta va duce la pierderi pentru ambele.

Ar fi fost bine să continue într-o formă acceptată de toată lumea. Aceste lucruri pot afecta colaborarea între cele două partide pe termen mediu și lung. De asemenea, pot afecta chiar guvernarea. Nu poți să fii în echipă, dar să faci propuneri pe care știi sigur că celălalt nu le va putea accepta. E clar că aceste decizii se iau doar în ideea de a câștiga electoral unul față de celălalt. Rămân la părerea că decizia cea mai bună ar fi fost un candidat comun. Altfel, șanse mici să câștigăm Bucureștiul”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.

Liderul CJ Cluj crede că, indiferent de ce se va întâmpla la alegerile din 9 iunie, tot o formă de parteneriat într-o guvernare este soluția, formula optimă fiind o majoritate serioasă și sigură.

Comenteaza