Cine se pregăteşte să preia conducerea organizaţiilor clujene ale PSD şi PNL

Cine se pregăteşte să preia conducerea organizaţiilor clujene ale PSD şi PNL
Cele mai importante două formaţiuni politice clujene îşi vor alege anul acesta noi conduceri. Deşi nimeni nu vrea să-şi asume o candidatură certă pentru preşedinţia uneia sau alteia dintre cele două organizaţii, sursele din interior, în special din PSD, vorbesc de mai multe nume de potenţiali candidaţi.

După ce, la suprinzătoarea sa numire în funcţie, Horia Nasra „beneficia" de un puternic val de contestări în interiorul organizaţiei şi, oarecum stingher, împins de Liviu Dragnea sub o pălărie ce părea mult prea mare pentru dimensiunile sale politice şi avea nevoie de mai mult de o lună pentru a-şi lua curajul de a ieşi într-o conferinţă de presă în care să-şi prezinte intenţiile şi proiectele ca şef interimar al social-democraţilor clujeni, după numai jumătate de an ambiţiile sale politice au prins aripi.

Bucurându-se, în continuare, de susţinerea atotputernicului Dragnea, proaspăt debutant în parlament, deputatul fără CV profesional a şi obţinut o funcţie de vicepreşedinte de comisie şi, poate chiar mai important, a fost promovat în comisia parlamentară pentru controlul SRI. Nu e de mirare, aşadar, că a ajuns să-şi dorească un mandat legitim de preşedinte al PSD Cluj. „În momentul de faţă, până în februarie-martie, trebuie să formăm guvernul şi să proiectăm guvernarea pe următorii ani. Undeva după Paşti, după luna mai în principiu, vom începe discuţiile despre înlocuirea conducerii interimare. Sincer, sunt mari şanse să candidez, mă gândesc foarte serios la asta, dar n-am luat încă o decizie definitivă", a declarat Nasra.

Deşi, cel puţin aparent, el pare să fi domolit nemulţumirile din organizaţie, e foarte posibil ca gruparea extrem de numeroasă a contestatarilor săi de astă-vară să-i opună un contracandidat. Niciunul din cei doi lideri ai revoltei nu exclude o posibilă candidatură. „N-am luat încă o decizie, voi analiza la momentul oportun", s-a limitat să spună deputatul Cornel Itu.

Primăriţa din Chinteni, Lucia Suciu, a fost ceva mai volubilă. „Nu s-a purtat o discuţie în acest sens, n-am luat o decizie. Voi discuta cu colegii, dar, într-adevăr, e o posibilitate şi asta, să candidez. Deocamdată, e puţin prematur să vorbim despre asta, va trebui să vedem şi cine vor fi ceilalţi candidaţi", a afirmat Suciu.

În schimb, fostul şef al PSD Cluj, Remus Lăpuşan exclude, deocamdată, orice posibilitate de a reveni în fruntea organizaţiei. „Acum cu siguranţă nu mă gândesc la aşa ceva, am alte priorităţi, poate peste mai mulţi ani. Şase ani preşedinte la organizaţia judeţeană plus alţi cinci în fruntea organizaţiei municipale au fost suficienţi, trebuie să iau o pauză să mă pot reîncărca pozitiv", a declarat Lăpuşan.

În fine, un alt nume vehiculat de posibil candidat este cel al altui fost lider al social-democraţilor clujeni, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus. Numai că acesta pare să fi renunţat definitiv la ambiţiile de mărire politică. „Nu mă bate un asemenea gând, să se mai gândească şi alţii mai tineri, să se mai agite şi ei. Noi îi ajutăm, îi sprijinim, nu plecăm nicăieri. E rândul tinerilor să demonstreze că pot face mai mult decât am făcut noi", a comentat Cuibus.

La liberali, cel puţin aparent, lucrurile par a fi ceva mai simple. În ciuda eşecului major înregistrat de partid în alegerile parlamentare şi chiar al pierderii de turaţie înregistrată de liberalii clujeni între cele două scrutine de anul trecut, la Cluj apele sunt ceva mai liniştite datorită faptului că organizaţia locală a fost printre fruntaşele partidului la alegerile din 11 decembrie. În plus, diferenţa uriaşă de potenţial politic, dar şi uman dintre taberele foştilor portocalii, respectiv vechilor liberali nu anunţă mari tensiuni în perspectiva alegerilor interne.

Singurul posibil contracandidat serios, din partea vechiului PDL, pentru actualul lider, europarlamentarul Daniel Buda, ar fi putut fi şeful judeţului, Alin Tişe. Acesta însă a anunţat, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ, că anul acesta are ambiţii politice mult mai mari. Nici Buda, însă, nu se grăbeşte să-şi anunţe candidatura.

„Conform programului de fuziune, în mod cert vom avea alegeri la toate nivelurile în prima parte a anului şi, aşa cum ar fi normal, eu susţin varianta desfăşurării acestor alegeri de jos în sus. Nu trebuie făcute foarte repede ci făcute cum trebuie. În privinţa unei eventuale noi candidaturi pentru preşedinţia organizaţiei, rămâne să analizez cu colegii, pentru că în politică nu faci nimic de unul singur", a afirmat Buda.

În schimb, deşi a fost desemnat drept înlocuitor al lui Vasile Blaga cu drept de semnătură, din partea aripii PDL, a listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare, Buda spune că nu e interesat, la fel ca Tişe, de funcţia supremă în partid. „Iubesc foarte mult ce fac aici, la Bruxelles, astfel încât nu vreau să mă înham la ceva ce ar împieta activităţii mele de aici. Dar cu siguranţă, Clujul trebuie să fie reprezentat în structura de conducere a partidului", a spus Buda.

Din partea vechilor liberali o singură persoană are anvergura necesară pentru a emite pretenţii la preluarea conducerii organizaţiei judeţene, acelaşi Marius Nicoară, care a demisionat anul acesta din funcţie nu atât din voinţă proprie, cât datorită deciziei centrale de a se renunţa în teritoriu la conducerile bicefale, preferatul conducerii de la Bucureşti fiind reprezentantul vechiului PDL, Daniel Buda.

„N-am discutat cu nimeni acest subiect, dar cu siguranţă vor fi mai mulţi candidaţi din ambele tabere. În ce mă priveşte, nu m-am gândit încă. Oricum, nici nu se ştie deocamdată când se vor organiza alegeri în teritoriu, încă sunt discuţii dacă să se organizeze de jos în sus sau de sus în jos, adică înainte sau după congres", a declarat Nicoară.

 

Comenteaza