Măsuri de securitate sporite la meciul România – Chile

Măsuri de securitate sporite la meciul România – Chile
Consiliul Județean Cluj a anunțat măsuri de securitate sporite la amicalul România – Chile, programat marți, 13 iunie, de la ora 21:00, pe Cluj Arena.

Pentru siguranța tuturor celor care vor fi prezenți la meci, primul control amănunțit va avea loc într-un perimetru aflat la 25-30 m distanță de stadion. Totodată, din dorința de a asigura accesul în condiții optime pe Cluj Arena, reprezentanții Direcției de administrare și exploatare au anunțat că accesul în incinta stadionului va fi permis în ziua meciului începând cu ora 19:00.

Gazonul, mai mult decât pregătit

Cu doar o zi înainte de duelul cu campioana Americii de Sud, ritmul operațiunilor de îmbunătățire a suprafeței de joc este din ce în ce mai intens. Până la ora partidei, pe stadion se efectuează irigări, tunderi succesive, trasarea terenului și aplicarea de tăvălugiri pentru asigurarea planeității corespunzătoare.

"Stadionul emblemă al Clujului este mai mult decât pregătit pentru acest regal fotbalistic, astfel încât spectatorii care vor fi prezenți în tribunele Cluj Arena să poată urmări un fotbal de calitate, realizat de unii dintre cei mai talentați jucători de fotbal din lume, precum Alexis Sanchez, Arturo Vidal sau Claudio Bravo", a declarat președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe.

Al patrulea meci al Naționalei de pe Cluj Arena

Amicalul cu Chile va reprezenta al patrulea meci susținut de Naționala României pe Cluj Arena. "Tricolorii" au mai evoluat pe stadionul din Parcul Central în amicalul cu Spania (0-0, 27 martie 2016), dar și în jocurile din actuala campanie cu Muntenegru (1-1, 4 septembrie 2016), respectiv Danemarca (0-0, 26 martie 2017).

"Tricolorii", cu moralul la pământ

Naționala României a fost învinsă fără drept de apel de Polonia, scor 1-3, sâmbătă, 10 iunie, la Varșovia, în etapa a șasea din preliminariile CM 2018. Eșecul din acest week-end a diminuat semnificativ șansele de calificare ale "tricolorilor" la Mondialul din Rusia. România ocupă locul 4 în Grupa E, cu 6 puncte, dar e la 10 puncte de liderul Polonia (16 puncte) și la 4 de poziția secundă, ocupată de Muntenegru (10 puncte).

Pe 3 se află Danemarca, tot cu 10 puncte, dar cu un golaveraj mai slab decât Muntenegru. Ultimele două locuri sunt ocupate de Armenia (6 puncte) și Kazahstan (2 puncte). Elevii lui Christoph Daum au câștigat un singur meci în actuala campanie, 5-0 cu Armenia,la Erevan. Următorul joc din preliminarii va avea loc pe 1 septembria, la București, contra Armeniei.

Vin vedetele

Selecționerul statului Chile, Juan Antonio Pizzi, a convocat 23 jucători pentru amicalul cu România. Printre cei chemați se numără și vedetele Arthuro Vidal (Bayern Munchen), Alexis Sanchez (Arsenal) sau Claudio Bravo (Manchester City).

Meciul cu România va reprezenta ultimul test pentru sud-americani înainte de Cupa Confederațiilor. Chile a câștigat ultimele două ediții de Copa America (2015, 2016), iar la ultimul Mondial s-a oprit în optimi (2014). România - Chile se joacă marți, de la ora 21:00, pe Cluj Arena. Partida va putea fi urmărită și la televizor, pe Pro TV.

Comenteaza