Oficialii Consiliului Judeţean Cluj au vorbit înainte de startul Untold, despre cum ar trebui protejat gazonul de pe Cluj Arena. Pe stadionul clujean în 4 septembrie va debuta naţionala de fotbal a României în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018.
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a eliberat autorizaţia de construire pentru reparaţii la vechea pistă a aeroportului Cluj, folosită în acest moment ca şi cale de rulare pentru aeronave.
Consiliul Judeţean Cluj i-a premiat marţi pe elevii clujeni care au avut media 10 la admiterea în liceu şi pe cei care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat.
Liberalii clujeni par să nu poată scăpa de blestemul candidaţilor paraşutaţi de la centru. Dacă Radu Zlati a pierdut sprijinul lui Crin Antonescu şi nu va mai putea parazita locurile eligibile ale PNL Cluj, în locul său se pare că va fi impusă pe listă fosta controversată şefă a ANRMAP, Cristina Trăilă
Vineri seara s-a încheiat perioada stabilită de conducerea PNL Cluj, în care toţi cei care doresc să participe la cursa electorală din toamnă puteau să-şi anunţe oficial această intenţie în interiorul organizaţiei.
Horia Nasra anunţa, acum câteva zile, că epoca blaturilor politice s-a încheiat pentru PSD Cluj şi promitea că social-democraţii se vor lupta pe viaţă şi pe moarte cu cei doi lideri ai administraţiei clujene, Alin Tişe şi Emil Boc. Azi a pus tunurile pe şeful judeţului.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de întreţinere a trei drumuri judeţene.
Consiliul Judeţean Cluj (CJ) reclamă „un nou jaf din bani publici" la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj.
Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că a obţinut avizul pentru lucrările în regim de urgenţă la stabilizarea versantului afectat de alunecări de teren din parcul industrial Tetarom I.
Recomandări: