Foto Ultimul drum pentru pilotul de la Baza Aeriană Câmpia Turzii. “Prea devreme i s-au frânt aripile”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:05
- Eveniment
- Ascultă știrea
Octavian Palferenț, pilotul militar de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, a fost condus pe ultimul drum.
Octavian Palferenț, pilot militar la Baza Aeriană Câmpia Turzii și unul dintre cei mai tineri piloți de F-16 ai Forțelor Aeriene Române, și-a pierdut viața într-un gest de curaj, încercând să salveze un câine căzut într-un bazin de apă. Înmormântarea sa a avut loc astăzi, 14 martie 2026, la Biserica Nouă Sfântul Dumitru, în satul natal Goioasa, comuna Agăș, județul Bacău.
“Un cer impecabil de albastru și senin, deasupra unui sat din Bacău, între munți. Așa am găsit azi (n.red. 13 martie 2026) locul de unde a plecat un copil cu visuri mari - Octavian, pilotul de F-16 care a murit la baza aeriană de la Fetești, încercând să salveze un câine.
Am fost aseară la locul unde s-a întâmplat necazul. A acționat din instinct. Și, din tot ce am aflat astăzi, nu a fost deloc o întâmplare.
Soția lui, Simona, mi-a spus că pentru Octavian cele mai mari iubiri erau zborul, câinele familiei și ea.
Comandanții lui spun că era unul dintre cei mai promițători piloți de F-16 ai României. Eu l-am întâlnit în treacăt la Câmpia Turzii, dar abia acum am descoperit că, dincolo de pilotul extraordinar, Octavian era un om care răspândea lumină și bunătate în jurul lui.
Un băiat crescut la altar, plecat dintr-un sat mic ca să-și trăiască visul printre nori. Prea devreme - și într-un mod absurd - i s-au frânt aripile.
Scriu aceste rânduri după ce i-am cunoscut familia și apropiații. Cred că Octavian trebuie să rămână pentru noi toți o lecție: să ne descoperim pasiunea pentru care merită să trăim și să fim o bucurie pentru oamenii de lângă noi.
Știu că nu există cuvinte care să aline durerea familiei lui. Dar există gânduri bune care îi pot însoți și există responsabilitatea noastră de a face ceea ce Octavian a făcut până la ultima suflare: să răspândim bucurie și să fim mai atenți la sufletele celor de lângă noi.
Mult prea puțin pentru profesionalismul lui, dar ceea ce am mai putut face astăzi a fost avansarea in gradul de locotenent-comandor.
Zbor lin, Palf!”, a scris pe pagina sa de Facebook Radu Miruță, ministrul Apărării.















