Încă un tronson de drum judeţean asfaltat FOTO

 Încă un tronson de drum judeţean asfaltat FOTO
Este vorba de un sector din drumul judeţean DJ 109A, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic şi locuitorii din zonă că, în cadrul programului de lucrări care vizează întreţinerea infrastructurii rutiere a judeţului, pe drumul judeţean DJ 109A a fost finalizată asfaltarea unui nou sector de drum în lungime de aproximativ 1 kilometru, de la intersecţia cu drumul judeţean DJ 108B (Dealul Jurcii) către localitatea Jurca.

Lucrările de întreţinere şi reparaţii pe drumul judeţean DJ 109A continuă pe mai multe sectoare, îndeosebi pe tronsonul Panticeu - Recea Cristur - Căprioara - DJ 108B şi constau în burduşiri, plombări cu mixtură asfaltică şi plombări cu stropiri succesive cu emulsie.

„Necesitatea derulării acestor lucrări a fost determinată atât de faptul că în zonă nu s-au mai executat de multă vreme reparaţii cât şi, mai ales, de faptul că intervenţia pe acest drum va asigura o circulaţie mult mai fluidă şi rapidă între judeţele Cluj şi Sălaj" a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Lucrările pe drumul judeţean 109A vizează un sector de drum cu o lungime de 21,3 kilometri, de la kilometrul 27+200 până la kilometrul 48+500.

 

 

Comenteaza