Formația clujeană a fost aproape în urmă cu un an să transfere doi mijlocași de perpsectivă, dar plecarea tehnicianului în China a blocat cele două mutări.
Tehnicianul recunoaște că nu a pregătit atât de serios meciul cu bucureștenii, după ce echipa sa a reușit să își îndeplinească obiectivul din acest sezon.
Fostul președinte din Gruia a felicitat echipa clujeană pentru primul trofeu din istoria clubului, la care Mureșan nu a participat.
După ce a plecat în China la finalul sezonului trecut, tehnicianul nu dorește să fie tentat de o nouă ofertă pe bani mulți din străinătate.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat cei mai buni 11 jucători ai rundei cu numărul nouă, din play-off/play-out, iar trei fotbaliști ai campioanei se află printre remarcații etapei.
Tehnicianul portughez a oferit o serie de declarații, despre formația de la care a fost demis la începutul acestui an, desi se afla pe primul loc în clasament.
Formația clujeană s-a impus în derby-ul cu CS U Craiova, scor 1-0 și a reuit să cucerească trofeul Ligii 1 pentru a doua oară consecutiv.
Un titular incontestabil din formația “feroviară” e gata să plece din România, la finalul actualului sezon și ar vrea să îl ia cu el și pe Dan Petrescu.
Antrenorul Dan Petrescu a declarat că se bucură de faptul că s-a întors la CFR Cluj, însă consideră că titlul de campion al României trebuie împărţit cu ceilalţi tehnicieni care au pregătit echipa, cel mai mare merit avându-l, în opinia lui, Antonio Conceicao.