Oficialii CFR-ului, îngrijorați în legătură cu arbitrajul din play-off: “Ne e teamă de ce se va întâmpla”

Oficialii CFR-ului, îngrijorați în legătură cu arbitrajul din play-off: “Ne e teamă de ce se va întâmpla”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Marius Bilașco a vorbit despre momentele în care formația din Gruia a fost dezavantajată și a vorbit despre modul în care arbitrajul ar putea decide campioana.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

CFR Cluj a încheiat sezonul regulat cu o remiză, 0-0, la Craiova, însă rezultatul jocului a fost influențat de deciziile brigăzii de arbitri, în opinia oficialilor “feroviari”. Marius Bilașco susține că echipa sa a fost dezavantajată în repetate rânduri și și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu greșelile din play-off, care ar putea decide câștigătoarea titlului.

“Noi avem şi experienţa mai puţin plăcută din play-off-ul trecut, când am fost echipa cea mai dezavantajată. E dureros, nici nu mai ştii ce să crezi. Chiar dacă au fost multe acuze venite prin presă de la unii oameni din fotbal, noi am fost echipa dezavantajată. Asta nu o spun doar de dragul de a o spune. O spun fazele, reluările.

E, oarecum, un moment în care, sincer, ne e teamă de ce se va întâmpla. Avem acest sentiment. L-am trăit o dată, se pare că se repetă.  Sunt faze clare, care se pot vedea. Ne e teamă să privim înainte.

Nu-mi face plăcere să vorbesc despre arbitraj. Lumea va spune că ne plângem prea mult, dar există clar o tentă. Analizând toate fazele, ne dăm seama că aşa e. Dacă e o fază pe meci, poţi să înţelegi, să spui că arbitrul e prost intenţionat”, a spus Marius Bilașco, potrivit looksport.ro

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza