Un suporter al echipei Universitatea Cluj a transmis un mesaj pe pagina de Facebook a clubului. Acesta crede că rivalitatea agresivă a galeriilor celor 2 echipe din Liga 1 ale Clujului este resimţită în teren: "Prea puțin ne încurajăm echipele, mai mult ne înjurăm și ne urâm unii pe alții".
Universitatea Cluj s-a alăturat campaniei "O Cană de Fericire!" care adună bani în sprijinul bolnavilor de cancer. Suporterii care doresc să se alăture campaniei, o pot face duminică, pe Cluj Arena.
Are doar 20 de ani, dar conduce în topul celor mai buni tineri marcatori ai sezonului în primele două eşaloane.
Universitatea Cluj a câștigat cu 2-1partida cu FCU Craiova şi a ajuns la 26 de puncte încheind etapa pe loc de play-off.
În urmă cu exact 104 ani, la câteva luni de la Marea Unire, într-o seară de noiembrie din Clujul interbelic, s-a născut cea mai frumoasă poveste din fotbalul românesc, transmite Universitatea Cluj.
Deşi veteranul Alex Chipciu de la Universitatea Cluj face un sezon bun la nivel individual pentru echipa la care este căpitan, acesta nu a fost convocat de Edi Iordănescu în lotul României la meciurile cu Israel și Elveția.
Relația antrenorului de la ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, cu jucătorii săi este bazată pe respect reciproc. Acesta spune că abia aşteaptă să intre în vestiar, el însuşi vine cu mare plăcere la antrenament şi se simte foarte legat de proiectul de la "U" Cluj.
Gazeta Sporturilor a oferit trofeele pentru "Antrenorul lunii octombrie" şi "Jucătorul lunii octombrie". Ambele au venit la Cluj de data aceasta.
A fost spectacol în tribunele Cluj Arena joi seara, iar galeria Universității Cluj a umplut stadionul. Pe teren însă jucătorii Universității Cluj nu au reușit să marcheze în poarta rivalilor de la CFR Cluj, punctul obținut fiind marcat grație autogolului lui Kresic de la CFR Cluj.