De ce este Ioan Ovidiu Sabău atât de apreciat de jucători

De ce este Ioan Ovidiu Sabău atât de apreciat de jucători
| Foto: captura video - https://www.gsp.ro/

Relația antrenorului de la ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, cu jucătorii săi este bazată pe respect reciproc. Acesta spune că abia aşteaptă să intre în vestiar, el însuşi vine cu mare plăcere la antrenament şi se simte foarte legat de proiectul de la "U" Cluj. 

Neluțu Sabău s-a ajutat și de experiențele trăite ca jucător pentru a lega relații speciale cu elevii săi de la "U" Cluj. ”Pe mine mă preocupă să-i fac pe jucători să creadă mai mult în ei. Avem nevoie unii de ceilalți, trebuie să fim la fel de implicați. Trebuie să ia decizii, să-i văd responsabili pe teren, valoarea trebuie să se vadă prin ceea ce fac pe gazon”, explică Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, într-un interviu acordat GSP.

"Mă apropii mult, avem multe discuții individuale. Sunt mai mult decât un antrenor. Țin mult la ei (n.r. la jucători) și le arăt acest lucru. Există un respect reciproc. Îmi place să fiu unul dintre ei, nu să fiu antrenorul care spune ceva, iar jucătorii execută. Mă asigur că ei sunt convinși de lucrul respectiv, ne consultăm împreună. Îi fac să se simtă importanți în grup”, spune Sabău. 

”Eu le spun: În teren, trebuie să fiți antrenori! Dacă ai 50 la sută din emoția, simțirile antrenorului, n-ai cum să joci slab! Le dau libertate, e ușor să lucrezi cu jucătorii care au valoare. Unii spun că sunt mofturoși. Nu, nu! Ei înțeleg, iar tu trebuie să le dai libertate, încredere, să ia decizii, să se simtă importanți, să-i faci să se simtă utili", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

”Poate că ei au nevoie să le spui dinainte anumite detalii, dacă-i schimbi. Eu le vreau binele. Nu poți să faci în așa fel încât să pierzi un jucător important, chiar dacă-l schimbi când lui nu-i convine. N-am jucători mofturoși, dificili, chiar dacă s-a spus că unul sau altul așa e. Se vede plăcere în evoluțiile tuturor”, declară antrenorul lui ”U” Cluj,

Universitatea rămâne "campioana deplasărilor". Universitatea Cluj nu a mai pierdut pe teren advers de jumătate de an. „Preocuparea mea este să ridic nivelul acestui club. Eu cred că am creat un grup frumos aici”, mai spune Neluţu Sabău. 

Comenteaza