Tehnicianul în vârstă de 47 de ani este liber de contract din martie 2025.
Radu Constantea, președintele clubului din Superligă, anunță că tehnicianul italian are parte de susținere în continuare.
După ce au apărut zvonuri despre o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice a vicecampioanei, Cristiano Bergodi a reacționat.
Antrenorul formației din Gruia a vorbit despre o posibilă trecere în curtea rivalei din capitală.
Prin vocea vicepreședintelui, Ciprian Deac, șefii clubului clujean și-au exprimat încrederea în antrenorul "feroviarilor".
Liber de contract de aproximativ un an, fostul campion din Superliga a anunțat când va reveni pe banca unei noi echipe.
Antrenorul în vârstă de 47 de ani a fost aproape de o întoarcere în Gruia după un an și jumătate de la precedentul mandat.
Antrenorul a fost la un pas de o revenire în Gruia, însă în cele din urmă pe banca tehnică va sta Marius Șumudică.
Patronul clubului din Gruia s-a arătat extrem de încântat de sosirea tehnicianului în vârstă de 55 de ani.
Antrenorul în vârstă de 55 de ani a confirmat că a ajuns la un acord cu formația din Gruia.