Amânat de fostul selecționer, Varga a anunțat cum a ales noul antrenor: "Nu mai avea rost să-l aștept pe Edi"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:48
- Sport
- Ascultă știrea
După ce Iordănescu Jr. a ezitat să ofere un răspuns concret, CFR Cluj și-a îndreptat atenția spre Antonio Folha.
Fostul selecționer al României a fost principala varianta pentru banca tehnică a formației din Gruia, însă Edi Iordănescu a amânat decizia, iar conducerea "feroviarilor" a fost nevoită să apeleze la varianta de rezervă.
Nelu Varga a dezvăluit detalii de la negocierile cu cel care a câștigat trei trofee alături de CFR Cluj și e convins că fostul selecționer va reveni la un moment dat în Gruia.
"Nu mai avea rost să-l aștept pe Edi. M-a tot amânat și băieții trebuie să aibă un antrenor. Nu puteam să-l mai aștept. I-am zis că-l aștept, am făcut-o, dar nu mai puteam. Cât să mai aștept?
Dar, l-am înțeles și nu am de ce să fiu dezamăgit sau supărat pe el. Rămân cu un respect aparte pentru el. Nu s-a pus problema de un refuz.
Sunt niște chestiuni personale din cauza cărora m-a tot amânat și care încă nu s-au finalizat. N-a fost să fie acum, dar poate va mai fi pe viitor cazul să lucrăm împreună", a spus Varga pentru Prosport.
Cine l-a recomandat pe Antonio Folha
Patronul clubului din Gruia a explicat și cum s-a ajuns la numele antrenorului portughez în vârstă de 55 de ani. Așa cum era de așteptat, tehnicianul a fost propus de Cadu, directorul sportiv al echipei clujene.
"L-au propus Cadu, Iuliu Mureșan și echipa mea de scouting. Poate că va fi mai bine așa. Faptul că a antrenat 7 ani la FC Porto arată că este un profesionist. Este un portughez, iar CFR a avut succes cu portughezii", a explicat principalul finanțator al CFR-ului.











