Conducerea CFR-ului așteaptă explicații după ce Pancu s-ar fi înțeles cu Rapid: "M-a luat prin surprindere"

Conducerea CFR-ului așteaptă explicații după ce Pancu s-ar fi înțeles cu Rapid: "M-a luat prin surprindere"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Iuliu Mureșan a vorbit despre posibila plecare a antrenorului din Gruia în Giulești, la finalul sezonului.

La nici 24 de ore după ce Daniel Pancu a condus CFR-ul spre o victorie în fața Rapidului, în spațiul public au apărut informații conform cărora antrenorul s-ar fi înțeles cu trupa din capitală, nu va semna prelungirea cu clubul din Gruia și va fi noul tehnician din Giulești.

Iuliu Mureșan susține că a fost luat prin surprindere de informații și așteaptă să discute cu Daniel Pancu. Totuși, conducătorul echipei clujene se bazează pe o clauză din contractul antrenorului și speră ca tehnicianul să rămână la CFR Cluj.

"Există acea clauză în contractul lui Pancu. Dacă terminăm pe loc care ne duce în calificările pentru orice cupă europeană, inclusiv pentru Conference, adică locul 3 sau 4, atunci contractul lui e prelungit automat, la fel și valoarea contractului pentru anul următor.

Nu știu dacă a semnat cu Rapidul. Nu mi-a spus. Am venit împreună pe avion, am vorbit alte lucruri, nu a zis nimic despre așa ceva. Contract are, trebuie să vedem ce se întâmplă. Noi tot timpul ne gândim la variante, chiar și atunci când nu sunt informații.

La fotbal trebuie să fii pe fază, să fii pregătit tot timpul de orice surpriză. Să o anticipezi sau să o rezolvi repede. Dacă nu, te-ai curățat. Așa e la fotbal. Suntem pregătiți de orice. M-a luat prin surprindere și pe mine știrea, aștept să-mi spună Pancu care e adevărul", a declarat Mureșan, conform Digisport.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .