Antrenorul Universității Cluj despre speculațiile în legătură cu posibila sa înlocuire: "Eu vreau să fac ceva pozitiv pentru club"
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 14:30
- Sport
- Ascultă știrea
După ce au apărut zvonuri despre o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice a vicecampioanei, Cristiano Bergodi a reacționat.
Antrenorul Universității Cluj a comentat specualțiile referitoare la o posibilă înlocuire a sa în perioada următoare și susține că nu dă atenția unor astfel de zvonuri. Italianul susține că e concentrat la munca sa și își dorește să redereseze situația "studenților".
"Nu vreau să comentez, nu mă interesează. Eu mă gândesc doar la echipă, să fac treabă bună. Sunt convins că putem face, astfel de lucruri apar tot timpul când o echipă nu merge bine. Asta poate destabiliza echipa și mediul, dar asta este. În fotbalul românesc se întâmplă de multe ori să iasă speculații.
Sunt obișnuit, dar asta nu înseamnă că îmi face plăcere. Eu nu intru în contre cu clubul meu. Ce am de spus, eu spun în față, nu în presă. Mirel e un antrenor bun, dar pe mine nu mă interesează unde merge. Nu e fum fără foc, dar eu nu intru în contre.
Am 61 de ani, m-au făcut deja bătrân pe mine și pe Sabău, iar el e modern pentru că e tânăr. Eu vreau să fac ceva pozitiv pentru club. Analizele se fac în fiecare zi din partea clubului, dar nu e frumos", a transmis antrenorul.











