Daniel Pancu aduce noi lămuriri despre viitorul său la CFR. Ce a transmis antrenorul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:42
- Sport
- Ascultă știrea
Tehnicianul formației din Gruia a vorbit din nou despre o posibilă despărțire de "feroviari" în viitorul apropiat.
După ce recent a suținut în public faptul că i-ar fi greu să continue alături de CFR Cluj în cazul în care echipa nu obține calificarea într-o cupă europeană, Daniel Pancu a revenit asupra declarațiilor.
Antrenorul și-a potențat poziția, însă mesajul a rămas același. Dacă "feroviarii" nu vor juca într-o competiție continentală, iar contractul său nu se va prelungi automat, tehnicianul ia serios în calcul o despărțire.
"Nu mă gândesc la nicio plecare, mă gândesc la o plecare în cazul în care echipa nu se califică într-o cupă europeană, un lucru absolut normal, mi se termină și contractul. Dar eu îmi doresc să îmi ating obiectivul, acela de a juca în cupele europene și de a continua la CFR", a spus Pancu, potrivit Digisport.
Cu 8 etape înainte de finalul sezonului, CFR Cluj ocupă locul al patrulea în play-off, cu 30 de puncte, la trei lungimi în spatele liderului, Universitatea Cluj.











