Când ar putea avea CFR Cluj un nou antrenor. Anunțul lui Iuliu Mureșan

Când ar putea avea CFR Cluj un nou antrenor. Anunțul lui Iuliu Mureșan
| Foto: facebook.com/cfr1907

Președintele clubului din Gruia a vorbit despre ce urmează la nivelul băncii tehnice pentru "feroviari".

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Daniel Pancu nu mai poate fi întors din drumul spre Rapid, astfel că CFR Cluj este în căutarea unui nou antrenor. Iuliu Mureșan susține că nu s-a preocupat în această speță, dar își dorește ca echipa să aibă cât mai repede un tehnician.

"Deocamdată noi suntem blocaţi pentru că postul e ocupat. Eu fiind corect nu prea m-am agitat să caut antrenor. Dar începând de zilele astea, mă gândesc şi la aspectul ăsta. Deocamdată noi avem antrenor. Mi-e greu să spun dacă mai putem coabita. Dar e foarte greu să accept aşa ceva.

Nici nu am vorbit cu Neluţu Varga despre acest subiect, să avem o atitudine comună despre subiect. Până miercuri vreau să ştiu pe ce cale o luăm şi pentru data de 10-11 iunie să avem antrenor, care să pregătească şi cantonamentul", a spus Mureșan, conform Fanatik.

Cum funcționează clauza din contractul lui Pancu

Președintele clubului clujean a vorbit și despre clauza de reziliere în valoare de 50.000 de euro din contractul încheiat între CFR Cluj și Daniel Pancu și a dezvăluit cum poate deveni liber antrenorul.

"Doar dacă vor părţile. Sunt două chestii separate. Dacă vrea să se despartă trebuie să plătească această clauză şi noi plătim bonusurile când se vor plăti ele. Dar asta nu înseamnă că trebuie poimâine. Inclusiv dacă îl dăm noi afară e tot 50.000 de euro. Prima dată trebuie să plătească el clauza şi apoi plătim şi noi bonusul", a explicat conducătorul din Gruia.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .