Echipa de volei feminin va evolua pentru prima dată în actuala stagiune în Sala Sporturilor “Horia Demian”.
LPF a publicat cel mai bun “11” al rundei cu numărul 20 din sezonul regulat, iar doi “feroviari” se află printre remarcați.
Oficialul clubului clujean a vorbit despre cea mai recentă mutare reușită de “studenții” și așteptările pe care echipa le are de la atacantul în vârstă de 30 de ani.
Marius Bilașco este de părere că formația din Gruia nu se va lupta doar cu FCSB și CS U Craiova pentru cucerirea titlului în actuala stagiune.
Liga Profesionistă a stabilit programul rundei 23 din sezonul regulat al campionatului, iar “feroviarii” vor juca din nou în epilogul etapei.
Formația lui Costel Enache a bifat cel de-al patrulea transfer al iernii, după ce a obținut semnătura unui fotbalist care a trecut prin Liga 1.
Campioana a identificat un fotbalist din prima ligă olandeză drept înlocuitorul perfect pentru mijlocașul plecat în această iarnă la Rizespor.
Internaționalul român a părăsit gazonul în minutul 33 al jocului câștigat de CFR Cluj, 1-0, în fața Chindiei Târgoviște.
CFR Cluj a reușit să se impună în deplasare, scor 1-0, însă jocul elevilor lui Edi Iordănescu a avut de suferit în multe momente.
Recomandări: