Discurs războinic al antrenorului de la ȚSKA înaintea jocului din Gruia. “Venim la Cluj pentru bani și puncte”

Discurs războinic al antrenorului de la ȚSKA înaintea jocului din Gruia. “Venim la Cluj pentru bani și puncte”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Tehnicianul formației din capitala Bulgariei a anunțat că își dorește un succes împotriva campioanei României.

CFR Cluj trece printr-o perioadă complicată, iar următorul adversar, ȚSKA Sofia, vrea să profite de incertitudinile cu privirea la banca tehnică a “feroviarilor”. În plus, bulgarii vor răzbunare pentru eșecul de pe teren propriu, iar antrenorul formației din Sofia a anunțat că echipa sa sosește la Cluj pentru toate cele trei puncte, dar și pentru premiul oferit de UEFA pentru un succes.

“Vom încerca să arătăm un nivel bun și să câștigăm puncte. Îmi pare rău că nu mai este posibil să ne calificăm, dar toate meciurile trebuie jucate cu dorință maximă. Până acum, nu avem probleme medicale în lot.

Suntem ȚSKA, cea mai mare echipă din Bulgaria, și îmi doresc de la jucătorii mei să arate asta. Nu am nicio informație legată de antrenorul care o va conduce pe CFR Cluj. E problema lor, nu mă ocup eu. Noi vrem să ne facem meciul și să câștigăm.

Venim la Cluj atât pentru bani, cât și pentru puncte. Conducerea nu mi-a fixat niciun obiectiv, dar eu mi le setez foarte sus”, a declarat bosniacul Bruno Akrapovic, potrivit Sportal. Partida dintre CFR Cluj și ȚSKA Sofia se va disputa joi, de la 22:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Comenteaza