Adrian Mutu a vorbit pentru prima dată despre interesul CFR-ului: “Mă bucur că s-au gândit la mine”

Adrian Mutu a vorbit pentru prima dată despre interesul CFR-ului: “Mă bucur că s-au gândit la mine”

Antrenorul echipei naționale de tineret s-a declarat încântat că s-a aflat pe lista campioanei pentru a fi înlocuitorul lui Dan Petrescu.

Imediat după demiterea tehnicianului care a adus ultimele trei titluri în Gruia, selecționerul reprezentativei U21 se afla în pole-position pentru preluarea funcției. Totuși, șefii CFR-ului s-au răzâgndit, iar Edi Iordănescu e în cele din urmă alesul oficialilor campioanei.

Adrian Mutu s-a declarat încântat că s-a aflat pe lista “feroviarilor”, însă neagă că ar fi negociat cu formația din Gruia și susține că își dorește să pregătească naționala de tineret la Campionatul European.

“Dacă spun că nu știu… nu mă crede nimeni, dar ăsta e adevărul. Mă bucur că s-au gândit la mine pentru postul de antrenor, dar nu am vorbit deloc. Nu era corect să vorbesc despre ceva ce nu știu.

Nu a existat nicio negociere între mine și CFR, nu am vorbit despre a prelua echipa. Lumea nu s-a gândit că eu sunt antrenorul echipei U21 și vreau să mă duc la Campionatul European”, a declarat Adrian Mutu pentru Prosport.

Comenteaza