Campionii dispută primul joc de pregătire de la Oliva Nova, în compania divizionarei secunde din Germania.
Un jucător ce a trecut și prin curtea campioanei CFR Cluj a înscris golul victoriei echipei sale în sferturile de finală ale Cupei Portugaliei.
Echipa condusă de Dan Petrescu va disputa prima partidă de pregătire din cantonamentul din Spania, împotriva formației Holstein Kiel.
Fundașul sosit la începutul sezonului de la echipa de tineret a celor de la Leicester City nu a reușit să se impună în echipa CFR-ului.
Fostul jucător al lui Anderlecht și fostul dinamovist au semnat contractele cu “feroviarii” și s-au alăturat noilor colegi.
Campionii au rezolvat transferul fundașului dinamovist, dar doi fotbaliști “feroviari” ar putea ajunge în curtea “Câinilor roșii”.
Internaționalul român va fi noul fotbalist al CFR-ului, iar conducerea campioanei l-a atras cu cel mai mare salariu din campionat.
Angajații Depoului CFR Cluj au intrat în grevă din cauză că CFR Călători a refuzat să încheie un nou contract de mentenanță cu compania la care lucrează.
Formația din Gruia profită din plin de suspendarea interdicției la transferuri și se pregătește să perfecteze o altă mutare.