Universitatea Cluj s-a întors de pe terenul vicecampioanei cu un punct, la capătul unui meci în care planul tactic a fost executat excelent.
Jandarmeria Bucureşti vine cu o serie de precizări cu privire la meciul de fotbal dintre echipele FCSB şi „U” Cluj şi anunţă că nu au fost incidente sau altercaţii între membrii celor două galerii.
Antrenorul Universității Cluj e mulțumit de evoluția echipei sale, însă consideră că "studenții" ar fi putut fructifica mai multe dintre ocaziile pe care le-au avut.
Formația antrenată de Erik Lincar a încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul de pe terenul vicecampioanei FCSB, la revenirea după 7 în elita fotbalului românesc.
La fel ca anul trecut, nici la această ediție de Untold, antrenorul celor de la Universitatea Cluj, nu le permite jucătorilor săi participarea la festivalul de muzică electronică UNTOLD de la Cluj.
Suporterii CFR-ului au transmis un mesaj adversarilor din oraș drept răspuns la bannerele afișate de "studenți" în ultimele săptămâni.
TRANSILVANIA SMART CITY a devenit partenerul oficial al echipei FC Universitatea Cluj în noul sezon din SUPERLIGA României.
Căpitanul Universității Cluj e convins că "studenții" pot reuși un rezultat important în prima partidă oficială a noii stagiuni.
Universitatea Cluj începe stagiunea 2022-2023 din Superligă cu o deplasare pe terenul vicecampioanei din sezonul trecut, FCSB.
Recomandări: