După ce au așteptat 7 ani să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, fanii Universității Cluj trebuie să mai aștepte câteva etape până vor putea să-și vadă favoriții jucând pe Cluj Arena.
CFR Cluj țintește un parcurs european cât mai lung în această toamnă, visând chiar la o calificare în grupele Uefa Champions League. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Neluțu Varga a refuzat a doua cea mai mare afacere de când a preluat clubul din Gruia.
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul primei etape din noul sezon al Superligii de Fotbal, așa cum se va numi Liga 1.
Universitatea Cluj revine pe prima scenă a fotbalului românesc și va avea un duel de foc, în deplasare, pe terenul celor de la FCSB. Campionii de la CFR Cluj vor evolua, în Gruia, împotriva Rapidului, în prima etapă a SuperLigii de fotbal, noul nume al Ligii I, care este programată în perioada 15-18 iulie, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri.
Noua inițiativă a clubului clujean reprezintă un instrument de recompensare și fidelizare a angajaților.
Fundașul în vârstă de 31 de ani nu și-a mai prelungit înțelegerea cu "feorviarii" și a pus capăt șederii sale în Gruia.
Reprezentanții formației din Gruia au transmis o primă propunere către internaționalul român.
Universitatea Cluj a pierdut ambele jocuri de pregătire din cantonamentul de vară, însă oboseala e identificată ca principalul motiv din spatele eșecurilor suferite de "Șepcile roșii".
Jucătorul de 26 de ani a rezistat doar 6 luni în Gruia și a revenit la Chindia Târgoviște.