Alex Chipciu prevede un final complicat de sezon: "Ne-am făcut-o cu mâna noastră"

Alex Chipciu prevede un final complicat de sezon: "Ne-am făcut-o cu mâna noastră"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Căpitanul Universității Cluj consideră că lupta pentru menținerea în prima ligă va fi din ce în ce mai tensionată în ultimele runde ale campionatului.

Suspendat pentru meciul cu FC Voluntari, Chipciu a privit din tribune eșecul de pe Cluj Arena și a povestit ce a simțit în timpul partidei. Deși crede că finalul de sezon va fi unul complicat, mijlocașul crede că cel puțin 4 puncte din următoarele partide le-ar fi suficiente "studenților" pentru a se menține în prima ligă.

"Am trăit ciudat meciul cu Voluntari. Am fost în tribună și aveam o liniște până la golul de 2-2. După acel gol mă gândeam că e bun și egalul, mai ales că am jucat în 10 tot meciul, iar la 3-2 am început să caut vinovați. Ultimele 3 etape devin dificile, trebuie să luăm minim 4 puncte pentru a fi siguri că suntem salvați fără baraj.

Ne-am făcut-o cu mâna noastră. Puteam să avem un final de campionat mai liniștit. Haosul poate apărea în viața și în mintea noastră chiar și când e liniște. Cred că datoria noastră e sa readucem liniștea. Din cauza înjumătățirii punctelor contează doar play-out-ul sau play-off-ul, dar nu mai trebuie să ne plângem.

Nici nu vreau să mă gândesc la baraj, acolo se poate întâmpla orice. Mă gândesc la următorul meci, nu putem fi cu gândul la finala Cupei. E mai important să ne salvăm. Nu cred că ar vrea nimeni să se repete scenariul din 2015.

Când am venit aici știam că nu o să luăm campionat, am schimbat mulți antrenori și mulți jucători. Mă gândeam că va fi o luptă pentru salvarea de la retrogradare. Faptul că putem juca pentru un trofeu mi se pare o mare performanță", a spus căpitanul Universității Cluj.

Cum crede Chipciu că ar trebui să evolueze clubul

Experimentatul jucător nu e deranjat de faptul că Universitatea nu are licență pentru cupele europene și nu ar putea participa în competițiile continentale în cazul în care va câștiga Cupa României. Chipciu consideră că echipa trebuie întâi să se stabilizeze în campionat, iar mai apoi își poate schimba obiectivele.

"Vorbeam cu Nistor și îi ziceam că noi jucăm pentru salvarea de la retrogradare și tu vrei să joci în Europa? Mi se pare că un club trebuie să crească progresiv, să aibă și lot pentru Europa să facă totul cum trebuie.

Mă gândesc și la un scenariu în care noi am lua Cupa și am putea juca în Europa și începeam fără lot făcut, mai mult ne dădea peste cap. Prima dată ar trebui să se stabilizeze clubul în Liga 1, să aibă câțiva ani. Apoi se poate gândi și la obiective mărețe", a declarat Chipciu.

Comenteaza