După o săptămână ploioasă şi friguroasă, apropierea Zilei Copilului readuce soarele pe cer, dar şi căldura.
La nivel naţional se înregistrează peste 20.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Cluj, Bucureşti şi Arad, iar cele mai puţine în Sălaj, Mehedinţi şi Caraş-Severin, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).
PEDITEL 1791, primul call-center de urgenţe şi sfaturi medicale pediatrice din România, care funcţionează la Cluj-Napoca din 2014, a fost extins la nivel naţional. Serviciul telefonic îi poate scuti pe părinţi de un drum degeaba la spital şi rezolvă şi aglomeraţia de la Urgenţe. Cu un singur apel, părinţii primesc sfaturi medicale menite să rezolve situaţia critică în care se află.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba au efectuat vineri dimineaţa mai multe percheziţii în Bucureşti, Cluj, Hunedoara şi Mureş.
Coaliția pentru Universități Curate, în parteneriat cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a lansat un top al transparenței paginilor web a universităților din România. Deşi niciuna nu excelează la acest capitol, o instituţie de învăţământ superior clujeană s-a clasat pe primul loc.
Hidrologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de inundaţii ce vizează bazinele hidrografice a unor râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Cluj.
Ziua de miercuri stă sub semnul ploilor torenţiale. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, valabilă şi pe teritoriul judeţului Cluj.
Levente Molnár, actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, joacă unul dintre rolurile principale în filmul "Fiul lui Saul/ Son of Saul/Saul Fia", producţie premiată la Cannes.
La două săptămâni după ce a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj, Ioan Oleleu a decis să renunţe şi la calitatea de consilier judeţean.