Senatul a respins, marţi, în plen, un proiect privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020 prin care pentru scrutinul din 27 septembrie sunt propuse două zile pentru exprimarea votului de către alegători.
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de liderii PSD, UDMR şi ALDE pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor de către Parlament.
Primul tronson din Autostrada A8, care va lega Transilvania de Moldova, ar trebui să fie gata în 2024, iar finalizarea întregului proiect este prevăzută pentru 2026.
Proiectul de lege inițiat de Guvernul Orban pentru programarea alegerilor locale din 2020 în data 27 septembrie va fi dezbătut azi în Comisia Juridică din Senatul României.
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se va reuni, joi, de la ora 13.00, pe ordinea de zi urmând să figureze desfiinţarea pensiilor parlamentarilor şi rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgenţă.
Senatul a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă prin care se anulează majoritatea amenzilor date în perioada stării de urgenţă instituite ca urmare a epidemiei de COVID-19.
Senatul se reuneşte, marţi, în plen, pe ordinea de zi fiind inclus, pentru dezbatere şi vot, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.
Senatorii au votat moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros", va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului.