News alert E OFICIAL: Vasile Dîncu se întoarce "la firul ierbii". Candidează la Cluj pentru un loc în Senat

E OFICIAL: Vasile Dîncu se întoarce "la firul ierbii". Candidează la Cluj pentru un loc în Senat
| Foto: facebook.com/vasilesebastiandincu

Ceea ce până acum era o informație pe surse a devenit, azi, oficială. Vasile Dâncu va candida pe lista PSD Cluj pentru Senat.

Aşa cum anunţa în exclusivitate ZIUA de CLUJ săptămâna trecută, profesorul Vasile Dâncu, recent ales în funcția de președinte al Consiliului Național PSD, a decis să intre în competiţia electorală la Cluj. „Voi candida pentru judeţul Cluj, la Senat”, a spus astăzi sociologul. 

Dacă la Senat e clar, Dâncu e "number one", la Camera Deputaților avem o luptă dură pentru prima poziție eligibilă. Cei doi combatanţi sunt președintele interimar al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, și Gabriela Ciot, cadru universitar şi fost secretar de stat.

Fost senator de Cluj (2008-2012), Alexandru Cordoş își dorește de această dată un mandat de deputat. Reîntors anul trecut în PSD, el a fost numit în luna iulie a acestui an lider interimar al organizației social-democraților din județul Cluj, în acelaşi timp în care Vasile Dâncu prelua la Bucureşti preşedinţia Consiliului Naţional al partidului.

Gabriela Ciot a fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul MAE, în timpul guvernării Vioricăi Dăncilă. De asemenea, este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai.

Conform surselor ZIUA de CLUJ, poziția a doua pe lista pentru Camera Deputaţilor ar putea fi ocupată de Ovidu Secară, fost director general adjunct al Poștei Române și șeful Oficiului Județean de Poștă Cluj.

Poziţia a treia pe lista PSD Cluj i-ar fi fost oferită lui Valentin Cuibus, candidatul social-democraţilor la Primăria municipiului Cluj-Napoca la ultimele alegeri locale și fost şef al Inspectoratului Şcolar Județean (ISJ). Situaţia acestuia este una mai complicată. În momentul în care s-a "sacrificat" şi a candidat împotriva lui Emil Boc, lui Cuibus i s-a promis poziţia 1 pe lista pentru Cameră. După ce fostul şef al ISJ Cluj a scos un scor sub cel al partidului, colegii săi de partid au decis că nu mai e cazul să îşi respecte promisiunea.

Comenteaza