Video Remus Lăpușan salută investiția de la Jucu: „Pasajul va deveni funcțional în scurt timp și va rezolva o parte din problemele de trafic”

Remus Lăpușan salută investiția de la Jucu: „Pasajul va deveni funcțional în scurt timp și va rezolva o parte din problemele de trafic”
| Foto: colaj Ziua de Cluj

Pasajul suprateran de la Jucu, care face legătura între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III, se apropie cu pași repezi de finalizare și de darea în folosință.

Deputatul PSD Cluj Remus Lăpușan a dat o fugă până la Jucu și spune că lucrările sunt aproape de finalizare, fiind vorba de un proiect extrem de important pentru zona respectivă.

„Suntem la pasajul suprateran de la Jucu. Este o investiție foarte importantă. Au fost discuții ani de zile de faptul că aici trebuie să fie un pasaj ca să fluidizeze traficul. În acest an au început lucrările, fiind vorba de un proiect în valoare de aproximativ 88 de milioane de lei. Suntem în faza în care lucrările sunt aproape finalizate și sunt convins că în cel mai scurt timp acest pasaj va deveni funcțional și o parte din problemele de trafic din zonă vor dispărea”, a afirmat Remus Lăpușan.

Primarul comunei Jucu speră ca ultimele lucrări să fie încheiate până la sfârșitul lunii octombrie, astfel încât pasajul să poată fi deschis circulației în noiembrie.

Noul pasaj supratraversează linia ferată Cluj–Dej și are o lungime de aproximativ 233 de metri, cu opt deschideri. Investiția include și un drum de legătură de aproximativ 900 de metri. Valoarea totală anunțată a proiectului este de 88,2 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată în principal prin PNRR.

Pasajul va permite accesul direct din DN1C în Parcul Industrial Tetarom III, fără traversarea la nivel a căii ferate. Astfel, ar trebui eliminate blocajele produse de coborârea barierei, în special la orele la care angajații companiilor intră sau ies de la serviciu.

Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Cluj în 2021, iar implementarea a fost preluată ulterior de CNAIR. Constructorul este asocierea condusă de Freyrom, alături de Procons Group, Integrated Road Solutions și Inginerie Drumuri și Pod.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .