Anul 2024 este unul crucial pentru România din punct de vedere politic. Este pentru prima dată când vor fi organizate toate cele 4 rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare, dar și cele pentru desemnarea președintelui țării.
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anuţat că au fost 299 de voturi „pentru şi 82 de voturi „împotrivă”.
Primarul comunei Călărași, Ioan Vasile Racolța, ales în 2020 pe listele PMP, va candida la alegerile din 2024 din partea PNL.
După primarul PMP din Cătina, și primarul USR al comunei Panticeu se va alătura PNL Cluj din 2024.
Primarul comunei Cătina, Florin Călin Borbely, a decis ca să candideze în 2024 din partea PNL Cluj. Borbely a fost ales primar din partea PMP la alegerile locale din 2020 și este la primul mandat.
Tensiunile dintre președintele Consiliului Județean Cluj și cei de la USR și-au consumat un nou episod miercuri. Liderul forului administrativ județean le-a transmis useriștilor că ceea ce fac ei este doar o „gargară politică” și că, în loc să contribuie la proiectele importante, aceștia încearcă să le saboteze.
Parlamentarul clujean Sorin Moldovan anunță că a finalizat programul de educație executivă intitulat Senior Executives in National and International Security, organizat de către Harvard Kennedy School.
Afirmațiile au fost făcute în contextul în care DNA a cerut încuviințarea Parlamentului și Președinției pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîțu (PNL) și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ambii de la USR, pentru achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei.
Ultimul sondaj realizat la comanda PNL Cluj a oferit foarte multe informații interesante legate de opțiunea de vot a clujenilor în acest moment. Dominația liberalilor este evidentă, atât ca persoane, cât și ca partid, dar asta nu înseamnă că până anul viitor nu se mai pot produce schimbări și surprize pe planul electoral clujean.