Ziua de 17 septembrie a rămas în istoria Clujului ca data la care a luat fiinţă una din principalele instituţii de învăţământ superior din Ardeal.
Violoniştii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru revin cu ale lor faimoase viori Stradivarius și Guarneri, în 1 octombrie, la Cluj-Napoca. Lor li se alătură pianistul Horia Mihail.
Numai patru universităţi din România figurează în noul clasament mondial de profil, QS World University Ranking. Printre ele se numără şi cea mai mare universitate din Cluj-Napoca.
Şeful Inspectoratului Şcolar General (ISJ) Cluj a primit "Crucea Transilvaniei", cea mai înaltă distincţie acordată de Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Peste 700 de clujeni au transmis autorităţilor judeţene o petiţie în care cer asfaltarea tronsonului de drum Stațiunea Muntele Băișorii - Buscat Resort, DJ 107R.
Deşi ar fi trebuit ca noul sediul al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj să fie inaugurat în acest an, lucrările sunt departe de a fi finalizate din cauza modului în care se lucrează la noul obiectiv. În cel mai bun caz, construcţia va fi gata în aprilie 2016.
Primarul a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre noul sistem de circulaţie care se va aplica de luna viitoare pe una din cele mai aglomerate artere din oraş.
În prima zi a noului an şcolar, trotuarele din zonele unităţilor de învăţământ au fost transformate în veritabile parcări.