Probleme pe şantierul de la Eminescu. „Arată dezastruos”. Ce soluţii are primăria

Probleme pe şantierul de la Eminescu. „Arată dezastruos”. Ce soluţii are primăria
Haosul a cuprins şantierul Liceului Mihai Eminescu: clădirile sunt decopertate, mormanele de moloz tronează în curtea liceului, demisolul a fost inundat, iar instalaţiile electrice au fost scoase. Aceasta în condiţiile în care, în momentul de faţă, lucrările sunt blocate.

Iniţial, constructorul şi-a luat angajamentul de a finaliza până la începutul acestui an şcolar 20 de săli în care copiii să îşi poată desfăşura activitatea. Planurile au fost date peste cap în totalitate pentru că, în timpul verii, pe şantier au fost prezenţi doar câte doi, trei muncitori. În septembrie şi octombrie, lucrările s-au derulat în ritm de melc. Acum, şantierul este pur şi simplu abandonat, susţine unul din dascălii unităţii de învăţământ.

"Școala arată dezastruos. Lucrările s-au oprit de multă vreme, s-a decopertat toată clădirea şcolii şi a rămas în paragină. În curte este un morman imens de moloz, nu ştiu dacă dvs ştiţi cum arată. Problema este că la cum arată şcoala în momentul de faţă, construcţia nu se termină nici în 3-4 ani de zile, aşa că sunt de părere că trebuie să se ia nişte măsuri mult mai drastice.

Toată vara nu s-a lucrat deloc pe şantier, au fost trei muncitori în condiţiile în care în proiect scria clar că firma trebuie să asigure 105 muncitori. Gândiţi-vă la următorul lucru: şcoala este decopertată, este vremea încă bună şi nu se lucrează deloc, dar vine iarna, vine frigul.

Au spart geamurile, au scos instalaţiile electrice, au lăsat pur şi simplu fără curent toată şcoala, totul se distruge. O grămadă de materiale pe care nu am avut unde să le depozităm au rămas în sălile de la demisol, care a fost plin de apă toată vara. Deci este o bătaie de joc", a precizat Mihaela Turcu, profesoară a liceului, care i s-a adresat primarului într-o intervenţie la Napoca FM.

În spatele lucrărilor se află asocierea Coldea Construcţii - Grup Energoinstal - Dava Invest. Dava Invest a fost înfiinţată în 2008, la doi ani după Construdava (firmă controlată de omul de afaceri Ioan Bene), cele două firme având sediul la aceeaşi adresă, în Sighetu Marmaţiei. Termenul de finalizare a lucrărilor este mai 2016. Acum, în cazul în care nu va apărea altă soluţie, autorităţile sunt decise să rezilieze contractul.

"Vom merge până la rezilierea contractului dacă e nevoie. Ce să facem cu firmele acestea care sunt de o nesimţire şi de neseriozitate totală? Dacă va fi nevoie, vom rezilia contractul, dar nu poţi face asta de pe o zi pe alta. Am făcut procese verbale de constatare, am trimis inspecţia, s-au făcut toate analizele, am reuşit să găsim soluţii de a muta copiii ca să nu fie probleme. Decizia de a face această modernizare s-a luat împreună cu conducerea liceului şi ştiu că presupune nişte lucrări.

Acum ce Dumnezeu să facem când câştigă nişte firme care intră în insolvenţă şi nu au oameni? Trebuie să ne pregătim procedurile legale pentru a le rezilia constractul şi a deschide din nou o procedură de licitaţie. Asta putem să facem în momentul de faţă pentru că noi, în mod legal, nu putem trimite pe altcineva să lucreze din moment ce au câştigat nişte neserioşi contractul şi până nu scăpăm de ei prin proceduri legale marea problemă nu vom putea merge mai departe", a precizat primarul Emil Boc.

Celor de la Eminescu li s-a promis că anul viitor, în septembrie, vor începe noul an şcolar în clădirea modernizată. Însă acum dascălii se tem că termenul de finalizare a lucrărilor nu va fi respectat.

"Înţelegeţi că nu stă în mâna primarului să vină să lucreze, că eu aş vrea cu mare drag să vă trimit oamenii din primărie, dar acolo e o firmă cu o relaţie contractuală pe bani europeni şi trebuie să facem toate procedurile legale aferente. Şi noi ne vom da silinţa ca anul următor să înceapă şcoala în Liceul Eminescu şi va fi cea mai modernă şcoală din Cluj, ca să privim şi partea plină a paharului", a adăugat Boc.

În plus, primarul a afirmat că poartă discuţii pentru a obţine şi alte spaţii în care elevii să îşi desfăşoare orele până la încheierea şantierului. În momentul de faţă, elevii de la Eminescu îşi ţin orele la Colegiul Anghel Saligny, în încăperi ale unui fost cămin, transformate în săli de curs. Cei din ciclul primar, cei din clasele a V-a şi a IX-a, respectiv clasele terminale învaţă de dimineaţă, în timp ce restul elevilor au ore de la prânz.

Comenteaza