Sănătatea Cluj a rezistat doar o oră la Craiova. "Virușii verzi", învinși la scor în Cupa României

Sănătatea Cluj a rezistat doar o oră la Craiova. "Virușii verzi", învinși la scor în Cupa României
| Foto: frf.ro

Formația antrenată de Vasile Miriuță a pierdut în fața oltenilor, scor 4-1, în prima etapă a grupelor.

Specialiști ai Cupei României, "Virușii verzi" nu au arătat prea multe emoții în fața unui adversar de cupe europene. Clujenii au jucat curajos și au fost de cele mai multe ori la nivel cu oltenii. Chiar dacă CS U Craiova a avut ocaziile în prima parte a meciului, poarta lui Bălgrădean nu a fost cu adevărat în pericol.

În schimb, spre finalul reprizei, jocul s-a mutat în cealaltă parte, iar execuția lui Crișan, care a trecut alături, avea să anunțe ce urmează (38). Chiar înainte de pauză, Gaddo a centrat, iar Stevanovic și-a trimis mingea în propria poartă, iar Sănătatea Cluj a intrat în avantaj la cabine, scor 1-0.

După revenirea pe gazon, CS U Craiova a forțat egalarea, însă experimentatul Bălgrădean a fost la datorie. Totuși, după o oră de joc, experimentatul portar nu a mai putut face nimic la șutul lui Etim, care a trimis bine din marginea careului, iar mingea s-a oprit în plasă (61). Imediat, Băsceanu putea să îi aducă pe craioveni în avantaj, dar execuția sa a lovit transversala (67).

Sănătatea Cluj avea să cedeze definitiv 10 minute mai târziu, când Matei a apărut bine în careu și a marcat cu o lovitură de cap (77). Chiar dacă Horn l-a pus la încercare pe Popescu pe final de meci, Etim și Cicâldău l-au mai învins pe Bălgrădean, iar CS U Craiova s-a impus cu 4-1.

Comenteaza