Antrenorul italian a dezvăluit numele elevilor săi pe care i-ar plăcea să îi vadă convocați la naționala României.
Cele două rivale din Cluj-Napoca s-ar putea întâlni din nou în competiție, la fel cum s-a întâmplat anul trecut.
Atacantul în vârstă de 23 de ani reprezinta una dintre revelațiile din lotul "feroviarilor" și pare să devină piesă de bază în sistemul propus de Mandorlini.
Antrenorul formației din Gruia, Andrea Mandorlini, a prefațat jocul pe care elevii săi îl vor disputa sâmbătă, în etapa a 8-a din sezonul regulat.
Formația din Gruia a trecut prin schimbări masive înainte de startul noii stagiuni competiționale.
Campioana Farul Constanța comercializează cele mai scumpe tichete dintre formațiile din prima ligă.
Chiar dacă Mircea Rednic a rezistat la CFR Cluj doar 3 luni pe banca tehnică în vara lui 2013, clubul i-a transmis acestuia un mesaj la aflarea veștii că a suferit o intervenție de urgență.
Ambele rivale din oraș au primit sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
Jucătorul formației din Gruia are șanse mari să se despartă de "feroviari" până la finalul perioadei de mercato.