CFR Cluj a anunțat un nou transfer. Fanii și-au amintit de evoluția lui Lacina Traore

CFR Cluj a anunțat un nou transfer. Fanii și-au amintit de evoluția lui Lacina Traore
| Foto: CFR Cluj Facebook

Lista plecărilor și cea a sosirilor la clubul CFR Cluj e în continuă schimbare. Ce anunț a făcut clubul din Gruia în cursul zilei de miercuri. 

Miercuri, 18 octombrie, clubul CFR Cluj a anunțat venirea unui nou fotbalist în Gruia, astfel că numărul jucătorilor aduși în ultimele luni a ajuns la 17.

Ardelenii și-au luat un atacant în vârstă de doar 18 ani. CFR a anunțat venirea lui Yolou Guigui Theo Julien, din Africa.

”Bun venit în familia noastră, Yolou Guigui Theo Julien. Suntem bucuroși să vă anunțăm că internaționalul de tineret din Coasta de Fildeș, Yolou Guigui Theo Julien, se alătură clubului nostru.

Atacant în vârstă de 18 ani, Yolou a evoluat în prima ligă din Coasta de Fildeș la Asi D'abengourou. În vara anului trecut, tânărul jucător a fost convocat la Naționala U20 a țării sale pentru Cupa Africii pe Națiuni U20. Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe reușite în tricoul vișiniu!”, a transmis clubul CFR Cluj. 

Fanii din Gruia i-au transmis succes tânărului atacant și și-au amintit de performanțele din trecut ale ivorianului Lacina Traore: ”Să sperăm că va fi la fel de bun ca Lacina Traore. Good luck, kid!”

CFR Cluj a făcut alte 16 transferuri în această vară:
Philip Otele (24 de ani, liber de contract de la UTA Arad)
Vasile Mogoș (30 de ani, pentru 45.000 de euro de la Crotone)
Cătălin Căbuz (27 de ani, liber de contract de la Chindia)
Arlind Ajeti (29 de ani, liber de contract de la Pordeone)
Matija Boben (29 de ani, liber de contract de la Ternana)
Durel Avounou (25 de ani, liber de contract de la Sivasspor)
Ziv Morgan (23 de ani, împrumutat de la Ironi Kiryat Shmona)
Anton Kresic (27 de ani, împrumutat de la Rjieka)
Luca Mihai (19 ani, liber de contract de la SPAL)
Yevgen Konoplyanka (33 de ani, liber de contract)
Luka Juricic (26 de ani, pentru 200.00 de euro de la Pyunik)
Rion Zejnullahu (19 ani, liber de contract de la Schaffhausen)
Josip Mihailc (20 de ani, de la Slaven Belupo)
Panagiotis Tachtsidis (32 de ani, liber de contrat de la Khor)
Isaac Nortey (23 de ani, liber de contract, de la Umm al-Fahm)
Matei Ilie (20 de ani, liber de contract, de la Padova)

Comenteaza