In octombrie 2019 am avut in Bucuresti o intalnire de bugetare la care au participat vreo 30 de colegi din 10 tari. Toti tuseam, aveam nasul infundat, unii aveau febra, fiecare venise cu viroza respiratorie de acasa. Nu am oprit evenimentul, ne-am proteja
Fără să-l fi cunoscut vreodată personal și chiar fără să-l fi văzut vreodată, îl consider pe primarul orașului Turda cel mai bun prieten, pentru că a reușit să atragă investiția industrială a anului în România, și asta într-un domeniu în care nu s-a mai investit la o astfel de scală, în greenfield, de peste 10 ani.
Într-un comentariu despre măsurile de protejare a consumatorilor economici afectaţi de scumpirea energiei ministrul Dan Vâlceanu, a declarat “Unde ne vom opri? Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-l ajuţi!”
Taxa de solidaritate, “premiul” pe care îl primești când investești în fabrici în România, aduci tehnologie, creezi locuri de muncă, ești contribuabil onest și atingi o cifră de afaceri de 500 milioane lei.
“Chezășia esențială a situației internaționale a unui stat e sănătoasa lui stare internă” (I.C.Brătianu)
Domnule Președinte Kelemen Hunor, înainte de a introduce “taxa de solidaritate”, să luptăm împotriva muncii la negru, a evaziunii fiscale și a celor care fac miliarde în România fără să plătească un leu taxe &i
Domnule Prim-Ministru, după ce sunteţi ales, vă aduc cheile de la fabrică. Vă rog s-o conduceţi Dumneavoastră, că eu nu mai ştiu cum, la inflatie de aproape 10%, lipsă de personal calificat, penurie de materii prime, utilităţi mai scumpe cu 300% şi mai nou, cu spectrul cotei progresive.
Domnule General Nicolae Ciuca, ce ziceti de un astfel de line-up la Guvern: La Economie, directorul general din top 3 cei mai mari angajatori, La Finante, directorul financiar, la Munca, directorul de resurse umane.
Toată suflarea oamenilor de afaceri este bulversată; de fapt s-o recunoaștem, mediul de afaceri este mai bulversat decât atunci când s-a dat peste noapte infama 114. Păcat totuși că puțini o spun răspicat.
Recomandări: