Vaccinuri gratuite pentru toată lumea...

Vaccinuri gratuite pentru toată lumea...

Vaccinuri gratuite pentru toată lumea şi, aparent fără legătură, două nume de clasici ai capitalismului de oportunitate: Milton Friedman şi Campbell McConnell.

La o simplă căutare pe Google apare că aceștia sunt doar unii dintre capitaliștii care au popularizat și au dat un sens economic de oportunitate expresiei “Nu există prânz gratuit”, teorie de altfel folosită și în multe alte domenii; inclusiv în cel al relațiilor sociale: nu există un favor fără un contrafavor.

Când se discuta, în decembrie, despre vaccinare, am făcut un apel cât se poate de practic, spunând: vaccinați-vă! Acum este pe gratis, iar în scurt timp va fi (indirect) obligatoriu. Iată că vaccinarea devine o necesitate practică prin certificatul european de vaccinare, la un moment în care (coincidental?) în România apar dezbateri publice hilare cu privire la gratuitatea vaccinului.

Ca să clarificăm pentru ultimii naivi: discuțiile sunt politicianiste pentru că vaccinul nici acum nu este gratuit, costurile de achiziție – care este făcută de Uniunea Europeană, lucru bun de altfel, pentru că se pot negocia tarife angro – urmând a fi alocate, în final, către țările care l-au utilizat.

Așadar, avem senzația că este gratuit pentru nu-l plătim direct din buzunar, dar o să-i plătim în cele din urmă de pe vreo alocare bugetară, noi, cei care plătim taxe și impozite. Sau, dacă nu sunt bani la buget, o să-i plătim dintr-un deficit de pe undeva, Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate are deja un deficit de peste 3 miliarde de lei în 2021 din cauza pandemiei.

Să facem un calcul gen estimare educată: 20 milioane de doze pentru imunizarea a 10 milioane de români, la un preț estimativ de 10 euro/doză înseamnă 200 de milioane de euro. Am și un calcul un pic mai precis al vaccinurilor utilizate până în prezent, 85 milioane de euro (numărul dozelor utilizate, circa 7,4 milioane, înmulțit cu prețurile care s-au scurs din greșeală în presă).

Acest efort nu poate fi dus de la buget pentru întotdeauna; este evident că, undeva din 2022, dacă va fi nevoie de rapel, el va fi făcut de mulți dintre noi direct din buzunar. Cea mai bună politică publică din 2022 ar trebui să fie gratuitatea pentru categoriile de risc și achiziția personală pentru restul populației, așa cum se face pentru vaccinul antigripal.

Dar banii pentru gratuități tot trebuie să vină de undeva, adică de la noi, plătitorii de taxe. Sau poate mă înșel și într-adevăr companiile farmaceutice vor da vaccinul pe gratis. Succes celor care cred că există prânzuri gratuite!

Dragoș DAMIAN
CEO Terapia Cluj

Comenteaza