Obsesia țării, pare zilele astea: taxe, taxee, taxeee mai multe și tăieri, tăieri și iar tăieri mai mari… Zi de zi, ceas de ceas… 

Desigur știți bancul cu ardeleanul care se duca să adune melci dar se întoarce cu mâna goală, spunând: „Până m-am aplecat după el, melcul țuști!, a fugit!”

Trebuie să recunosc că mă încearcă o frustrare din cauza faptului că partidul meu nu a considerat necesar măcar să-mi pună o întrebare – măcar să vadă dacă știu – despre modul în care văd eu reforma statului.

Trăim într-o țară fascinantă, cu oameni minunați. Un loc în care a apărut și există un oraș unic. Un loc unde oamenii cu caracter sunt tot mai puțini și pe cale de dispariție. Un loc al celor cu “stomac politic”, așa-zis “stomac de crocodil”!

Putem să fim credincioși sau păcătoși, agnostici sau chiar atei! Însă, orice am fi și în orice am crede, un singur lucru este clar: Hristos nu ne judecă!

Într-o țară cu urne îndurerate și partide obosite, respinse politicos, dar clar, de electorat, s-au trezit brusc cu misiunea să salveze țara.

Nicușor Dan, iți mulțumesc. Faptul că ai te-ai încălțat cu cizme si ai intrat, la propriu, în ”noroiul” din linia întâi a economiei, m-a uns la suflet.

Seară tristă pentru analiștii apocalipsei economice  care, fără să ne spună nici până acum pe a cui stat de plată sunt, prorocesc de vreun an că România va ajunge în coma junk-ului.

Cred că știi asta, oamenii harnici de la noi se scoală mâine și poimâine și în fiecare altă zi la ora 5, 6, 7, 8, 9 dimineața și se duc la lucru…