Angajații de la ONRC din toată România vor intra în grevă japoneză, joi, din cauza salariior.
Sindicatul Liber de la Poşta Română (SLPR) a ajuns la un acord cu reprezentanții companiei și a anunțat când va înceta greva generală.
Conducerea Poștei Române afirmă 2023 a fost cel mai bun din ultimii 20 de ani pentru compania de stat datorită creșterii consistente a cifrei de afaceri.
Blocul Național Sindical (BNS) anunță că procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Compania Națională Poşta Română a fost compromis și că urmează grevă generală, iar CNPR afirmă că majoritatea salariaţi
Angajaţii sistemului fiscal nu acceptă răspunsul Ministerului Muncii prin care se blochează posibilitatea de a urma paşii legali privind declanşarea grevei generale, iar protestele vor continua la nivel naţional, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe.
Toți angajații din cadrul CNAS, inclusiv cei ai Casei de Asigurări de Sănătate a județului Cluj, au protestat luni prin întreruperea lucrului timp de două ore.
Conducerea companiei Supercom SA este acuzată că nu a respectat promisiunile făcute muncitorilor şi că îi ameninţă cu desfacerea contractului de muncă pe cei nemulţumiţi. Angajaţii din Dej au declanşat o grevă spontană.
Rectorul UBB a transmis care este poziţia universităţii clujene în ce priveşte greva din educaţie şi face precizarea că salariile personalului nedidactic/administrativ de la UBB au fost crescute recent din fonduri proprii.
A fost depistat cu noul coronavirus în urmă cu două săptămâni. Duminică seara s-a stins din viaţă la doar 43 de ani. Este vorba despre un poliţist de frontieră de la Jimbolia, judeţul Timiş.
Zeci de muncitori sezonieri români veniți la o fermă din vestul Germaniei au protestat la începutul acestei săptămâni față de condițiile de muncă, de cazare și pentru că nu și-au primit banii. Este al doilea protest al lucrătorilor români în Bornhaim în mai puțin de o săptămână. Imaginile au fost difuzate în toată presa germană.
Recomandări: