Sindicaliştii de la Mechel cer socoteală conducerii pentru situaţia de la combinat

Sindicaliştii de la Mechel cer socoteală conducerii pentru situaţia de la combinat
Sindicaliştii de la combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii cer o discuţie cu ministrul Economiei, Lucian Bode, căruia să-i expună problemele din fabrică. Până atunci, sindicaliştii au programat o întâlnire cu şefii din România ai grupului siderurgic rus, pe săptămâna viitoare.

„Trebuia să fie mâine, dar s-a amânat pe săptămâna viitoare din cauza incidentului de la Oţelul Roşu. Vrem să ştim care-i viitorul fabricii", spune preşedintele Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş. „Vrem să ne spună ce au de gând, noi nu ştim deocamdată nimic. Să respecte legea. Au obligaţia să ne informeze cu ceva vreme înainte ce planuri au cu ntreprinderea. Au trecut trei săptămâni de când am cerut ajutorul prefectului şi nu s-a întâmplat nimic", a spus şi liderul de sindicat de la Mechel, Ioan Pascu.

Într-o adresă înaintată prefectului în urmă cu două săptămâni, şi pe care Stamatian spune că a înaintat-o Ministerului Economiei, sindicaliştii de la Mechel arată că la sfârşitul lunii februarie încă nu exista niciun buget de venituri şi cheltuieli al fabricii pentru acest an. „Se lucrează sporadic şi improvizat", subliniază sindicaliştii în adresă. „În lipsa informaţiilor de la sursă, se vehiculează tot felul de variante care de care mai pesimiste, culminând cu închiderea întreprinderii, fapt care ar afecta 7-8.000 de locuitori ai municipiului Câmpia Turzii", arată Ioan Pascu în adresa către prefect.

 

Etichete
Comenteaza