Drumul european E60, blocat iar de protestatarii de la Mechel. Ei cer şoferilor 1 leu pentru ISCT VIDEO

Drumul european E60, blocat iar de protestatarii de la Mechel. Ei cer şoferilor 1 leu pentru ISCT VIDEO
Protestatarii de la combinatul Mechel Câmpia Turzii au ieşi în stradă pentru a 17-a oară consecutiv. Ei au blocat Drumul European 60 şi le cer şoferilor câte 1 leu.

UPDATE - adaugă material video. Click pe fotografie

100 de protestatari de la Mechel Câmpia Turzii blochează, pentru a treia zi la rând, drumul European 60. Ei le cer şoferilor care trec prin zonă câte 1 leu pentru combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Sindicaliştii susţin că protestele nu se vor opri până când oamenii nu-şi vor vedea salariile compensatorii în buzunare.

Ieri, peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii şi membri ai familiilor acestora s-au adunat în faţa combinatului scandând "Hoţii", "Mincinoşii" şi "Vrem banii". Mai mulţi protestatari au venit însoţiţi de soţii şi de copii.Aceasta este cea de-a treia săptămână de proteste ale foştilor angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, faţă de neplata salariilor. Oamenii au decis, săptămâna trecută, să reia protestele, după ce conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi, disponibilizaţii fiind nemulţumiţi de această soluţie.

Premierul Victor Ponta declara, luni, că înţelege nemulţumirea, suferinţa şi nedreptatea care li se face celor de la Câmpia Turzii sau altora, precizând însă că, în acest moment, pe legislaţia actuală, Guvernul nu are dreptul să intervină, fiind vorba despre o societate privată sută la sută.

Ponta a cerut ministerelor Economiei şi Justiţiei să găsească soluţii juridice care să preîntâmpine situaţii precum cea de la Mechel, el arătând că trebuie să existe o responsabilitate chiar penală pentru şefii societăţilor private care nu-şi respectă obligaţiile.

Tot luni, peste o sută de foşti angajţi de la Mechel au blocat drumul european E60 timp de aproximativ o oră.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

UPDATE: În timp ce protestatarii blocau drumul, în coloana de maşini care s-a format s-a aflat şi deputatul PC de Cluj Ioan Moldovan, acesta fiind huiduit de oameni. Parlamentarul a întors maşina şi a plecat.

Blocarea drumului european a durat aproximativ 15 minute.

Cei peste 700 de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au primit, ieri, circa un sfert din salariile compensatorii, ceea ce înseamnă câte 900 de lei, dar au anunţat că vor continua protestele până la încasarea întregii sume.

Fostul lider de sindicat din Laminorul 3 Dorin Vâţă declara, ieri, că banii au provenit dintr-un avans de un milion de lei primit de noul acţionar al Mechel de la o firmă de preluare a fierului vechi.

Comenteaza