Liderii de sindicat din Poliţie se întâlnesc miercuri cu ministrul; vor bani pe weekendurile lucrate VIDEO

Liderii de sindicat din Poliţie se întâlnesc miercuri cu ministrul; vor bani pe weekendurile lucrate VIDEO
Poliţiştii clujeni vor ca Ministerul Administraţiei să le plătească sâmbetele şi duminicile lucrate. Liderii de sindicat din Poliţie urmează să se întâlnească cu ministrul Radu Stroe, căruia îi vor solicita banii pentru orele de lucru din weekend, dar şi decontarea chiriilor. În plus, oamenii legii se plâng că li se dă benzină cu raţia, problemă pe care tot Radu Stroe ar trebui să o rezolve.

Sindicaliştii din Poliţie spun că lipsurile din sistem le îngreunează activitatea.

"Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie Cluj este total nemulţumit deoarece nu ne mai cheamă nimeni la acordul privind raportul de serviciu prin care cerem ca sâmbetele, duminicile să fie plătite, să avem logistica necesară pentru a ne desfăşura activitatea de poliţist în cele mai bune condiţii, ni se dă benzină cu porţia de la Bucureşti, ni se dă hârtie cu porţia de la Bucureşti, ceea ce nu ajunge pentru un poliţist pentru a-şi executa serviciul în cele mai bune condiţii", spune preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Constantin Mandache.

Trei colegi ai sindicalistului au mers dimineaţă la Bucureşti pentru a stabili o întâlnire cu ministrul Radu Stroe, în care poliţiştii să îşi expună problemele. Oamenii legii vor să li se deconteze chiriile şi cer bani pentru navetă până la 70 de kilometri.

"Azi dimineaţă de la ora opt, trei colegi din sindicat au mers la minister şi ni s-a comunicat faptul că miercuri vom avea o întâlnire cu Ministrul de Interne şi să se rezolve ce am cerut privind acordul ce se va încheia privind raporturile de serviciu", mai spune Mandache.

Sindicaliştii speră ca întâlnirea cu ministrul să rezolve măcar o parte din probleme.

Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Lorant Ersek

Comenteaza