Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, este singura persoană care și-a depus candidatura pentru șefia organizației municipale a liberalilor.
Gelu Topan, edilul din Gilău, a câștigat un nou mandat de președinte în cadrul organizației locale.
Primarul comunei clujene a fost ales în fruntea organizației locale.
În vederea congresului PNL, care va avea loc în data de 25 septembrie 2021, în birourile locale din teritoriu au loc alegeri interne.
Europarlamentarul Daniel Buda militează pentru ca diferențele de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest să ia sfârșit.
Bugetul pe termen lung al UE și Next Generation EU formează cel mai mare pachet de stimulente finanțat din bugetul UE.
Liderul forului administrativ județean clujean nu s-a decis, până la ora actuală, dacă îl va susține pe premierul Florin Cîțu pentru șefia PNL, la congresul care va avea loc în toamnă.
Daniel Buda se arată îngrijorat de ceea ce se poate întâmpla la nivelul Europei, după ce s-a petrecut acum câteva zile, în Belarus.
Vicepreședinte în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European, Daniel Buda, îi asigură pe fermierii din România că subvențiile vor fi majorate în perioada următoare.
Recomandări: