Daniel Buda promite intrarea Republicii Moldova în UE, dacă mai prinde un mandat de europarlamentar

Daniel Buda promite intrarea Republicii Moldova în UE, dacă mai prinde un mandat de europarlamentar
| Foto: Diana Cîmpean

Președintele PNL Cluj face promisiuni îndrăznețe în ceea ce privește aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, DACĂ își va păstra locul în Parlamentul European, după alegerile din 2019.

Daniel Buda, a declarat duminică, în prezența fostului primar al Chișinăului, Andrei Năstase, că în viitorul mandat de europarlamentar va începe demararea procedurilor necesare aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

“Unul dintre obiectivele mele importante, dacă voi mai avea un mandat de europarlamentar este de a demara toate procedurile necesare pregătirii procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Procedurile sunt destul de groaie, dar în opinia mea important este ca ele să fie începute, ca semn de creștere a responsabilității Uniunii Europene față de Republica Moldova”, a precizat europarlamentarul.

Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, prezent la Cluj, și-a exprimat dorința de a extinde proiectele de infrastructură din România până în capitala Republicii Moldova, sau chiar mai departe.

“Înainte de a candida la Primăria Chișinăului, am luat legătura cu cei mai buni primari din România. Am avut o comunicare foarte bună cu primarii din Oradea, din Timișoara, Cluj, Suceava, cu care am făcut niște angajamente pentru demararea unor proiecte de infrastructură. Cât privește proiectele de infrastructură, ne-am făcut planuri de extindere a celor românești și la nivelul Republicii Moldova, iar în acest sens, cunoaștem disponibilitatea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și a comisarului european Corina Crețu. Un exemplu ar fi autostrada Transilvania-Moldova, pe care ne-am dori să o extindem până la Chișinău și, de ce nu, până dincolo de Tiraspol”, a transmis Andrei Năstase.

De asemenea, politicianul basarabean a subliniat că după câștigarea alegerilor de la Primăria Chișinăului a avut discuții cu primarul Emil Boc pentru formarea unei axe a inovației Chișinău - Cluj - Viena.

“Împreună cu domnul Boc am elaborat ideea unei axe a inovației Chișinău - Cluj - Viena și cred că acest lucru poate fi demarat imediat ce vor prelua puterea PNL-ul și aliații săi din România”, a adăugat fostul primar al Chișinăului.

Reamintim că Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr (centru-dreapta) este câştigătorul alegerilor locale din 3 iunie de la Chişinău, care au fost ulterior anulate, printr-o decizie a Judecătoriei Chişinău, acesta pierzând astfel mandatul la primăria generală a Capitalei Republicii Moldova.

Daniel Buda și-a depus candidatura la europarlametarele din 2019

"Prin votul şi încrederea acordată de cetăţeni la alegerile europarlamentare din anul 2014, timp de 4 ani, am avut şi am în continuare onoarea să reprezint România în cel mai important for democratic şi anume Parlamentul European. În această perioadă, în calitate de europarlamentar, membru al Comisiilor de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Afaceri Juridice și Dezvoltare Regională, am participat la tot ceea ce presupune activitatea Parlamentului European şi al comisiilor, venind cu o serie de propuneri care să ușureze traiul de zi cu zi al cetățeanului european în general și al cetățeanului român în special", a declarat Daniel Buda. 

Daniel Buda a publicat şi un raport al activităţii sale din ultimii 4 ani în Parlamentul European, cât şi program de acţiuni viitoare.

"Am decis să candidez pentru un nou mandat de membru al Parlamentului European, dorind astfel să continui ceea ce mi-am asumat încă de la început: să apăr drepturile românilor în Europa! Cred cu tărie că România trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European de politicieni care au confirmat de-a lungul timpului că vor şi pot să reprezinte cu onoare şi demnitate interesele românilor şi care să se lupte cu toate forţele pentru ca noi să fim trataţi în mod egal în raport cu orice stat european. România trebuie să demonstreze că este competitivă şi că are capacitatea de a face faţă provocărilor impuse de statutul de membru al Uniunii Europene iar acest lucru se poate realiza doar printr-o reprezentare profesionistă şi coerentă în forurile europene", mai spune Buda. 

Daniel Buda a fost ales europarlamentar în mai 2014, pe listele Partidului Democrat Liberal. Următoarele alegeri europarlamentare vor avea loc în 26 mai 2019. 

 

Comenteaza