Economia Rusiei a fost injectată cu 12.5 miliarde de euro în perioada 2013-2018, ca urmare a găzduire a Cupei Mondiale.
Fiscul pregătește o serie de măsuri pentru a crește veniturile la buget în a doua parte a anului.
Şedinţa CSAT a fost suspendată, iar Guvernul trebuie să vină cu un nou proiect privind rectificarea, în care să renunţe la tăierile bugetare în zona securităţii naţionale, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 4.958 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.300 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățămân
"Propunerea de buget post-2020 al Uniunii Europene provoacă discuții aprinse cu privire la posibila plafonare", a declarat europarlamentarul PPE.
Comisia Europeană (CE) propune un buget UE pentru perioada 2021-2027 care prevede posibilitatea suspendării, reducerii sau restricţionării accesului la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept.
Primăria Cluj-Napoca a pierdut aproximativ o treime din bugetul de investiţii din cauza "revoluţiei fiscale" pe care guvernarea PSD-ALDE a pus-o în practică, a anunţat primarul Emil Boc. Ca termen de comparaţie, edilul a precizat că banii pie
PSD Cluj a propus mai multe proiecte pentru oraș. Majoritatea au fost acceptate de primar, dar încă fără vreun efect.
Potrivit preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa, marii contribuabili au o pondere de 70% din cifra de afaceri totală pe economie, dar numai de 43% în taxele şi contribuţiile plătite la buget.