Poți trăi mai ieftin ca în Cluj într-o casă cu vedere la ocean. Unde te poți muta în 2021?

Poți trăi mai ieftin ca în Cluj într-o casă cu vedere la ocean. Unde te poți muta în 2021?
| Foto: Pinterest

Costa Rica, Panama, Mexic, Columbia, Portugalia, Ecuador, Malaezia sunt câteva dintre cele mai exotice locuri în care te poți muta în 2021 deoarece poți trăi mai ieftin ca în Cluj, într-o casă cu vedere la ocean.

În anul care tocmai s-a încheiat cei mai mulți au fost nevoiți să renunțe la munca la birou și s-au obișnuit cu lucrul la distanță, context în care planurile de viitor au inclus și căutarea locului de vis în care se poate trăi și mai ieftin, și mai bine. Pentru cei nehotărâți, experţii de la International Living au făcut un top al celor mai bune opțiuni privind costul vieţii şi clima blândă, transmite Digi24.

În Indicele global de pensionare din acest an, au fost adunate 25 de destinații de top în funcție de nivelul de trai, costul vieții, serviciile de asistență socială, prețul alimentelor, legislație și climă. De menționat că acest document nu se referă numai la pensioanri, ci și la cei care încă muncesc, dar dresc să o facă în altă parte. 

„Fie că sunteți în căutarea unui oraș prietenos, la un raport bun calitate / preț, a unei plaje tropicale, a unui refugiu răcoros la munte, sau a unei evadări liniștite pe malul oceanului, acest Index vă poate ajuta să alegeți cele mai bune opțiuni actuale de pe planetă.”, a declarat Jennifer Stevens, reprezentant al International Living, citată de forbes.com. 

Primele șapte locații în care vă puteți simți mai sănătos, mai fericit și mai puțin stresat sunt Costa Rica, Panama, Mexic, Columbia, Portugalia, Ecuador, Malaezia. 

Costa Rica
 
În fruntea listei pentru 2021 este Costa Rica, numită „Elveția Americii Centrale”, datorită climatului politic liniștit, a costului accesibil al vieții (inclusiv asistență medicală), a opțiunilor imobiliare vaste, a frumuseții naturale și a localnicilor prietenoși. Deși pandemia a dat o lovitură dură economiei din Costa Rica și a pus probleme sistemului de sănătate - țara este un loz câștigător pentru oricine dorește să locuiască în străinătate. O singură persoană poate trăi confortabil cu aproximativ 1.615 dolari pe lună, în timp ce un cuplu poate trăi cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună, inclusiv chiria unei case cu două dormitoare cu aer condiționat, plus alimente, divertisment, transport și asistență medicală.

Panama

Veți găsi aici vedere la ocean și climat blând. Panama este una dintre cele mai bogate țări din regiune. O singură persoană poate locui în Panama cu un buget cuprins între 1.590 și 2.940 dolari pe lună. Țara este, de asemenea, cunoscută pentru asistența medicală excelentă. Spre exemplu, o vizită la medic costă 10 - 20 de dolari.

Mexic

De ce Mexic? Pentru că mai mult de un milion de americani şi peste 500.000 de canadieni numesc Mexicul drept casa lor fie tot timpul anului, fie doar o parte, în special iarna, când vor să fugă de vremea rece. Asta face ca Mexicul să fie una dintre cele mai populare destinaţii din lume. Puteți trăi bine în Mexic cu o sumă mai mică decât ați cheltui acasă. În medie, o singură persoană ar putea cheltui doar 1.700 de dolari pe lună, iar un cuplu cu mai puțin de 2.000 de dolari pe lună. „Acest lucru este posibil datorită proprietăților imobiliare cu preț redus (de închiriat și cumpărat), a mâncării la prețuri accesibile în piață și în restaurante, a transportului ieftin, a îngrijirii medicale la preț redus, a opțiunilor de divertisment gratuite și la prețuri accesibile.

Columbia

Zilele întunecate ale trecutului Colombiei au dispărut, iar țara este acum înfloritoare. O singură persoană poate trăi cu doar 1.030 dolari pe lună, în timp ce un cuplu poate alege între mai multe orașe din Columbia unde să nu cheltuie mai mult de 2.000 dolari pe lună. Viața este ieftină: de exemplu, puteți închiria un apartament modern, cu sală de gimnastică și balcon la un cost de 500 de dolari pe lună.

Portugalia

Nu este de mirare că Portugalia a ajuns în topul celor mai bune locuri pentru a te muta, a munci sau a te pensiona. Această mică țară din colțul de sud-vest al Europei are ceva pentru toată lumea: orașe vibrante, kilometri de plaje cu nisip auriu, dealuri verzi, unele dintre cele mai bune servicii medicale din lume, cost scăzut al vieții și siguranță. Bugetul poate începe de la aproximativ 2.020 de dolari pentru o singură persoană, în timp ce un cuplu poate trăi confortabil, începând cu 2.500 de dolari pe lună. Dacă doriți să locuiți în Lisabona, Porto, Cascais sau Algarve, cifra poate crește însă spre 3.000 de dolari. Puteți găsi case complet mobilate, cu trei dormitoare, la nord de Lisabona, pentru 400 de dolari pe lună sau un apartament cu două dormitoare într-un complex privat cu piscină pentru 1.030 dolari pe lună în Vilamoura.

Ecuador

Fie că doriți să locuiți, să vă deconectați sau pur și simplu să vă relaxați în Ecuador, veți găsi combinația perfectă de climă, cultură și accesibilitate pentru a vă face visele să devină realitate. Există puține locuri în care poți spune că a locui acolo este la fel de accesibil ca în Ecuador - există ceva pentru toată lumea, indiferent de buget. O singură persoană poate locui în Ecuador cu un buget cuprins între 1.210 și 1.525 dolari pe lună, în funcție de locație și stilul de viață. Un cuplu poate locui aici cu sume de la 1.650 la 1.825 dolari pe lună. Chiriile sunt accesibile: un apartament cu două dormitoare și două băi în centrul orașului Cuenca va costa 500 de dolari pe lună. Sau puteți cumpăra o casă pe o plajă de pe coasta Pacificului sau un apartament cu vederi minunate în Anzi pentru mai puțin de 150.000 de dolari. Mâncarea și transportul sunt, de asemenea, ieftine.

Malaezia

Dincolo de accesibilitate, Malaezia este atractivă datorită climei, a plajelor superbe, a insulelor și a orașelor pline de viață. Aici este ușor să îți faci prieteni și să te integrezi. În topul alegerilor sunt Kuala Lumpur și Penang, un avantaj fiind că din ambele orașe sunt zboruri directe către mai mult de 30 de destinații, o bună ocazie pentru a explora comorile naturale, istorice și culturale din Asia de Sud-Est. O singură persoană ar putea trăi cu aproximativ 1.700 de dolari pe lună, iar un cuplu cu mai puțin de 2.000 de dolari pe lună. Puteți închiria o locuință cu două sau trei dormitoare pentru aproximativ 550 până la 650 dolari pe lună. Vrei să trăiești ca un rege? Poți alege un apartament de 2.300 de metri pătrați, cu trei sau patru dormitoare, trei până la cinci băi și un balcon cu vedere la ocean, într-o clădire modernă cu piscină, sală de gimnastică și servicii de securitate nonstop pentru 750 - 1.000 de dolari pe lună.

Comenteaza